|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Foc în secţia de finisaj de la CARPATINA 

Foc în secţia de finisaj de la CARPATINA

Pompierii vâlceni au fost solicitaţi marţi pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o societate comercială, cu profil de prelucrare a lemnului, situată în Râmnicu Vâlcea, pe strada Ferdinand, numărul 38, Carpatina. Incendiul s-a declanşat în secţia de finisaj a societăţii unde se prelucrau componente din lemn pentru mobilier. După aproape o oră de la sosirea la locul intervenţiei, pompierii militari au reuşit să stingă incendiul, înainte ca flăcările să se extindă şi la alte încăperi ale fabricii.

Potrivit primelor estimări, valoarea pagubelor este nesemnificativă, fiind mistuite deşeuri rezultate în urma prelucrării lemnului. Cercetările efectuate arată că incendiul ar fi izbucnit datorită efectului termic produs în urma folosirii unui aparat la debitarea unor piese metalice. De la zgura rezultată, rumeguşul din jur şi alte materiale inflamabile s-au aprins, generându-se astfel incendiul.

Leave a Response