Produse contrafăcute în magazinele de piese auto
Produse contrafăcute în magazinele de piese auto
Inspectorii ANPC şi reprezentanţii RAR au dat la ultimul control amenzi în valoare de peste 1.900 de lei, mai mult de 600 de comercianţi din toată ţara fiind sancţionaţi după ce au vândut piese auto contrafăcute. Au fost oprite definitiv de la comercializare mai mult de 70 de produse din magazinele cu piese auto, alte 66.000 fiind oprite temporar. Cele mai grave nereguli pe care le-au descoperit reprezentanţii protecţiei consumatorilor a fost faptul că piesele auto, atât cele de schimb, cât şi cele de marcă nu purtau însemnele Comisiei Europene, iar documentele care validează calitatea produselor nu au putut fi găsite.
La Vâlcea au fost descoperite capete de bară, pompe de alimentare, cabluri de ambreiaj din import, pivoţi, rulmenţi sau bujii, expuse în vitrinele magazinelor care nu fuseseră etichetate corespunzător, în condiţiile în care nu aveau informaţii traduse în limba română. O altă deficienţă gravă a magazinelor cu profil auto este faptul că proprietarii acestora nu au dat cumpărătorilor declaraţii de conformitate şi nici certificate de garanţie, în momentul în care aceştia au cumpărat un produs pentru maşină. Din cele eliberate, puţine la număr, au lipsit instrucţiunile de folosire, datele privind elementele de identificare a produsului respectiv, termenul de garanţie şi modalităţile de reparare şi înlocuire, inclusiv numele şi adresa vânzătorului.