Sorin Zamfirescu, în fruntea listei candidaţilor pătaţi
Comunicat de presă
Sorin Zamfirescu, în fruntea listei candidaţilor pătaţi
De la desemnarea mea drept candidat la Camera Deputaţilor am pledat pentru o campanie decentă, onestă , in spiritul fair-playului ce ar trebui să caracterizeze orice competiţie. Cred că prin tot ce am intreprins în cursul acestei campanii, am demonstrat acest lucru evitând de fiecare dată a a ataca pe ceilalţi competitori, evitînd a le evidenţia inconsecvenţa şi alte păcate majore de care nu duc deloc lipsă.
Am făcut acest lucru consecvent principiilor mele şi in ciuda sfaturilor şi indemnurilor sustinătorilor mei şi in ciuda tuturor teoriiilor de campanie electorală. In ciuda acestei atitudini, constat cu surprindere că vremelnicul meu fost coleg liberal, Sorin Zamfirescu, actualmente reprezentantul Partidului Democrat in această competiţe, încearcă prin mijloace nedemne şi incorecte să-mi elimine de pe piaţă şi puţinele materiale electorale de care am dispus.
Invocând prezenţa primarului Mircia Gutău alături de subsemnatul şi alti doi consilieri locali intr-una din cele 4 fotografii prezente in plinatul meu, Partidul Democrat a solicitat in doua randuri Biroului Electoral Judeţean, prin intermediul preşedintelui organizaţiei municipale a Partidului Democrat, interzicerea distribuirii către cetăţenii din Colegiul Rîmnicu-Vâlcea Nord a intregului tiraj de pliante cuprinzând rezumatul programului meu electoral.
Motivul invocat in de domnul S. Zamfirescu in contestaţii este este acela al autenticităţii pozei si faptul că ar produce confuzie in electoratul vâlcean. Chiar dacă aceste contestaţii sunt semnate de către preşedintele organizaţiei municipale PD, primarul Mircia Gutău, am toată convingerea că in spatele lor nu stă nici omul Mircia Gutău, nici primarul municipiului si nici măcar preşedintele organizatiei PD, ci logic, candidatul PD pe acest Colegiu, fostul primar ţărănist, fostul meu coleg PNLetc.
Deşi am prezentat Biroului Electoral Judeţean toate dovezile şi argumentele legale necesare şi am demonstrat atît autenticitatea fotografiei şi dreptul meu legal de utilizre a ei printr+un comunicat transmis mass+mediei locale , invocand dreptul la informare al cetaţenilor mi se aduc acuzatii publice şi mai grave cum că respectiva fotografie ar fi un TRUCAJ GROSOLAN, incercînd astfel a mă supune oprobiului public.
Pentru informarea corectă a cetaţenilor precizez că fotografiile sunt absolut autentice, sunt efectuate pe domeniul public in exercitare functiilor noastre publice, (de cnsilieri locali şi primar) cu ocazia inaugurării parcării subterane de la River Platza. În conformitate cu prevederile legale este dreptul meu de a le utiliza. Acest drept a fost recunoscut de către Biroul Electoral Judetean care a respins cele doua contestatţii , dar se pare că domnul Zamfirescu este mai presus de acest organism , nu-i recunoaşte hotărârile şi continuă actiunea sa incorectă şi nedemnă pentru un aspirant la demnitatea de deputat. .
Nu voi intra in acest joc iniţiat de Sorin Zamfirescu incercand sa explic motivaţiile demersurilor sale incorecte, prin lipsa onestitaţii sau prezenţa din plin a altor calităţi ce-l situeaza în fruntea listei candidaţilor pătaţi, publicată in mass-media. Las la latitudinea cetăţenilor oraşului care ştiu mai bine şi au şi acum confirmarea a ceea este, ce şi pe cine mai reprezinta domnia sa.
Nu mi face deloc plăcere să fac aceste precizări şi poate că nici nu le-aşi fi făcut dacă domnia sa, -ar fi oprit aici. Din păcate , insistenţele sale pe lingă preşedintele organizaţiei PD primarul Mircia Gutău, de-a uza de atribuţiile sale de primar şi de a-mi bloca toate iniţiativele, au continuat, culminînd cu respingerea solicitării mele legale de a mi se aproba contracost, amplasarea a 2-4 corturi pentru distribuirea ghidului votului uninominal si a altor materiale informative electorale. Consider că prin acest refuz nejustificat, cetăţenii oraşului sunt cei privaţi de o informare corectă acum in pragul exercitarii votului cu grave prejudicii aduse democraţiei si legalităţii in general.
Faptul că nu se doreşte informarea publicului s-a prefigurat incă de la inceputul precampaniei electorale cand candidatul de la acea vreme al Partidului Democrat, avocatul Petre Ungureanu a declarat public ca va face plangere penală impotriva mea, ca urmare a distribuirii catre cetăţeni a ghidului VOTUL UNINOMINAL +ŞANSA INNOIRII CLASEI POLITICE, numai pe motivul că era redactat si distribuit de către subsemnatul.
Îi asigur pe această cale pe contracandidaţii mei că asemenea acţiuni nedemne nu au nici o şansă de a mă opri din iniţiativele mele şi voi continua campania in acelaşi mod onest si modest cum am inceput-o, păstrând pe primul plan dreptul la informare corectă a cetăteanului asupra problemelor si persoanelor publice d e interes pentru municipiul Râmnicu Valcea şi localităţile inconjurătoare.
24 noiembrie , 2008
Gheorghe Ionita +Candidat PNL la Camera Deputaţilor