Fără prag şi fără milă
Fără prag şi fără milă
Aşa cum prevedeam după alegerile de duminica trecută s-au repezit să critice sistemul nou de alegeri o mulţime de oameni care l-au lăudat. Am văzut pe televiziuni şi prin presă descoperind nedreptăţile noului uninominal politicieni care votaseră pentru această lege, politicieni care o promovaseră precum şi o mulţime de ziarişti care susţineau că sistemul reprezentativităţii este cel mai corect. Acest sistem a dus în Parlament oameni care au obţinut locul doi sau trei în colegiul în care au candidat.
Acest sistem a făcut să rămână pe dinafară oameni care au obţinut cel mai bun scor pentru un partid din tot judeţul ( vezi cazul de la Vâlcea cu Ion Tudor- candidat PDL în Horezu). Acest sistem a făcut ca în Parlament să ajungă oameni cu extrem de puţine voturi. Acest sistem era să-l lase pe premier afară din Parlament deşi îşi câştigase Colegiul, a lăsat-o pe Norica Nicolai fără mandat deşi a fost pe primul loc în colegiul respectiv.
Sunt cazuri în care câte trei candidaţi la un loc nu au obţinut voturile obţinute de un primar din judeţul respectiv dar au intrat toţi în Parlament. Cel mai trist însă este că sistemul transformă colegii de partid intr-un judeţ care candidează în nişte duşamni. Oameni care ar trebui să se susţină se sabotează reciproc, ajung să facă presiuni asupra primarilor şi aleşilor locali din alte Colegii electorale să nu dea voturile colegului de partid care candidează acolo ci unui adversar politic ( aşa cum se pare că au procedat în Vâlcea unii candidaţi).
Este necesară modificarea legisalţiei până la alegerile viitoare. Este necesar ca cei aleşi să aibă în spate un număr cât mai mare de voturi. Este necesară şi modificarea alegerilor pentru preşedinţii Consiliilor Judeţene şi ei aleşi uneori de sub 30 la sută din cei veniţi la vot iar cei veniţi la vor au fost mai puţini de jumătate din cetăţenii cu drept de vot. Alegerea trebuie să aibă loc atât pentru deputaţi şi senatori cât şi pentru preşedinţii de Consilii judeţene în două tururi de scrutin. Fără prag electoral şi fără milă pentru cei care termină pe locul doi sau trei.
Cei care au câştigat acum un mandat pe această lege pot să îl piardă tot aşa chiar dacă data viitoare ar obţine un scor mai bun, sau un loc mai bun în Colegiul respectiv. Nu mai este necesar menţinerea unui prag electoral. Dacă un partid are la nivel naţional câţiva oameni capabili să obţină victoria în două tururi de scrutin atunci să intre în Parlament. Sistemul în două tururi de scrutin ar aduce în Parlament oameni votaţi de mai mulţi cetăţeniu şi ar reînchega organizaţiile politice care nu s-ar mai risipi în susţinerea unui candidat în detrimentul altuia din acelaşi partid.