Unificarea dintre Apavil şi Acvarim nu se va mai realiza:
Unificarea dintre Apavil şi Acvarim nu se va mai realiza:
Orgoliile dintre Gutău şi conducerea Apavil poate văduvi bugetul local cu un milion de euro
• În loc să îşi rezolve problemele cu Consiliul Judeţean pentru binele populaţiei, primarul vrea reţea de distribuţie paralelă
• Negocierile pentru fuziune, blocate
Fuziunea dintre cele două societăţi de distribuţie a apei din Vâlcea, Acvarim şi Apavil este pe punctul de a nu se mai realiza. Începând cu data de 1 ianuarie 2009, tariful apei livrate către populaţie va creşte, iar reprezentanţii Primăriei Râmnicului dau vina pentru această majorare pe conducerea Apavil, care ar fi mărit preţul apei furnizate cu 25%, obligând şi Acvarimul să distribuie apa la un tarif cu 28% mai mare. Situaţia a dat naştere la discuţii aprinse săptămâna trecută între reprezentanţii administraţiei locale.
Motiv de creare a imaginii
În încercarea de a ieşi în evidenţă în ultimele zile de campanie electorală, primarul Mircia Gutău nu a lăsat să-i scape acest moment, pentru a-şi justifica în acest fel refuzul pentru fuziunea celor două societăţi, fuziune care ar fi fost menită să ducă la scăderea tarifului apei. Primarul a declarat astfel că nu aprobă politica de tarife practicată de Apavil şi că fuziunea celor două societăţi pare imposibilă acum. Gutău a declarat astfel că nu va permite unificarea dintre Acvarim şi Apavil.
Un milion de euro pentru o staţie proprie de captare
În schimb, primarul a afirmat că este dispus să angajeze bugetul local pentru a investi aproximativ un milion de euro pentru a-şi realiza o staţie proprie de captare a apei. Conform declaraţiilor lui Gutău, proiectul va fi înaintat Consiliului Local spre aprobare în luna decembrie, urmând ca în primăvara anului viitor el să poată fi finalizat. „Nu pot accepta această scumpire. Vreau să reducem la minim cheltuielile la Acvarim, pentru ca preţul să rămână undeva la 18%.
Nu mi se pare corect să se întâmple acest lucru în condiţiile în care am promis că tarifele la apa livrată în cazul unei fuziuni vor fi mai mici decât în prezent”, spune Mircia Gutău. Edilul din Râmnicu Vâlcea spune că, în cazul în care Consiliul Judeţean Vâlcea şi conducerea Apavil nu se vor răzgândi în privinţa tarifelor, administraţia din Râmnicu Vâlcea va trebui să găsească o sursă adiţională de alimentare cu apă potabilă, lucru ce va determina o relativă independenţă faţă de sursa de la Brădişor. „Voi face toate demersurile pentru ca preţul apei să scadă. Dacă nu se poate, vom încerca să asigurăm o soluţie de captare a apei din alte surse pentru a nu mai cumpăra de la Apavil”, spune Gutău.
Negocieri aruncate pe apa sâmbetei
După ani întregi de discuţii pe tema fuziunii dintre cele două societăţi, reprezentanţii administraţiei locale au lăsat baltă acest proiect, orgoliile personale şi financiare fiind mai importante decât rezolvarea problemei în favoarea populaţiei. Astfel, problema se adânceşte. Dacă până acum se punea problema existenţei unor cheltuieli suplimentare, reflectate în costul apei livrate către populaţie – care proveneau din plata salariilor pentru funcţionarea a două societăţi cu obiect de activitate asemănător, una controlată de Primăria Râmnicului şi cea de-a doua de Consiliul Judeţean – acum primarul Gutău vrea să cheltuiască bani publici şi pentru realizarea unui sistem de distribuţie paralel, ale cărui costuri vor fi suportate, în final, tot din buzunarul beneficiarilor.
În goana sa după imagine, Gutău a mers şi mai departe, susţinând că majorarea pe care Apavilul a realizat-o este destinată plăţii personalului societăţii. „Măresc tarifele la distribuţia apei pentru a angaja directori şi directoraşi, iar acest lucru nu ne convine. De aceea refuz să iau parte la o asociere care nu aduce nici un beneficiu cetăţenilor. Am vorbit atunci că numărul directorilor se va reduce după unificare. Nu am de gând să permit ca vâlcenii să plătească din buzunar nişte bani în plus pentru ca Apavilul să îşi plătească directorii”, mai precizează Gutău, care a uitat să spună că şi directorii de la Acvarim, de dragul cărora este dispus să renunţe la negocierile de fuziune sunt şi ei plătiţi tot din bani publici.
Efectul pentru buzunarul vâlceanului
În aceste condiţii, efectul pentru buzunarul vâlceanului de rând este acelaşi. Fie că este vorba despre o majorare propusă pentru acoperirea cheltuielilor existente cu personalul şi distribuţia, fie că este vorba despre alte majorări, care să acopere şi realizarea unei reţele de captare separate, tot din banii vâlcenilor şi din taxele şi impozitele cu care vor fi împovăraţi aceştia în următorii ani se vor face amândouă. Scopul fuziunii dintre cei doi operatori de apă, pe care Mircia Gutău a găsit acum prilej să o refuze, după ce o iniţiase, era tocmai reducerea preţului la apă.
După ce ani întregi s-au purtat discuţii pe această temă şi nu s-a făcut practic nimic, în prezent, când documentaţia pentru această operaţiune este aproape gata, orgoliile personale şi interesele financiare de grup ameninţă să dărâme intenţia de fuziunea. Conducerea celor doi operatori de distribuţie a apei Apavil şi Acvarim sunt conştiente de faptul că nerealizarea fuziunii, prin obţinerea unui operator regional de apă ar însemna pierderea unor posibilităţi de finanţare foarte bune din partea Uniunii Europene. Dacă, până acum câteva luni, reprezentanţii operatorilor au invocat existenţa unui credit IIDE contractat de Acvarim pentru a amâna fuziunea, acum dau vina pe creşterea tarifelor.