|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Zeci de scandaluri în ziua alegerilor 

Zeci de scandaluri în ziua alegerilor

Alegătorii din judeţul Vâlcea au fost destul de „harnici” în privinţa votului de duminică, 30 noiembrie, situând judeţul Vâlcea peste media pe ţară în privinţa prezenţei la vot. Vâlcea se află astfel pe locul 12, cu un procent de 43,71% (39,27% în mediul urban şi 47,73% în mediul rural). În judeţ s-au semnalat numeroase nereguli, doar câteva dintre acestea fiind sancţionate sau confirmate de poliţie sau de Biroul Electoral Judeţean Vâlcea.

Bannere în faţa secţiilor de votare

În Ostroveni, la Şcoala generală numărul 9 şi la Şcoala numărul 13, tronau bannere cu candidaţii PD-L chiar în faţa intrării în cele clădirile unde erau concentrate cele mai multe secţii de votare din municipiu. Dacă bannerul de la Şcoala 13 a fost dezlegat de ţeava de gaze unde fusese postat, la cererea reprezentanţilor PSD, la Şcoala generală numărul 9 bannerul a rămas la locul lui până seara, la închiderea urnelor. Mai mult, la cele două şcoli au fost „mobilizaţi” mai mulţi reprezentanţi ai PD-L care influenţau alegătorii.

La Şcoala Generală numărul 13 au existat mai multe persoane care „primeau” râmnicenii şi care le dădeau indicaţii cum să pună ştampila pe căsuţele PD-L. Mai mult, după prânz, când au observat că aveau un procentaj destul de mic de votanţi, pedeliştii au început să-şi trimită oamenii şi prin scările blocurilor, să-i invite pe râmniceni la vot. Au fost vizaţi mai ales cei care fuseseră invitaţi până atunci la „petrecerile electorale” desfăşurate în repetate rânduri la restaurantul Supca. Cei care influenţau votul au fost îndepărtaţi de la secţiile de votare abia spre seară, când îşi atinseseră, în mare parte scopul.

Un alt caz semnalat în Râmnic, tot la adresa PD-L a fost acela de la Şcoala Take Ionescu, unde au fost văzute afişe lângă secţia de votare, pe zebră, pentru a fi observate de toţi trecătorii. Chiar şi la intersecţia de la Alutus, lângă Prefectură, unde era de altfel şi sediul BEJ a fost văzut un astfel de afiş.

Alte sesizări legate de prezenta afişelor electorale în apropierea secţiilor de votare au fost aduse la cunoştinţa preşedinţilor de la birourile electorale locale, doar că, la ţară, unii dintre membrii comisiei au încercat să prostească până şi presa, afirmând că prevederea legală cu privire la interdicţia de a exista afişe la mai puţin de 500 de metri de secţiile de voastre ar fi fost … scoasă din lege. La Măldăreşti erau expuse afişe PSD chiar în curtea şcolii, iar la Bălceşti, patronul unui magazin ambala produsele cumpărate de clienţi în pungi inscripţionate cu sigla PSD.

Nemulţumită de minorităţi

Membrii BEJ s-au confruntat la primele ore ale dimineţii şi cu un incident mai puţin obişnuit. La Prefectură s-a prezentat o femeie revoltată, care a dorit să depună o contestaţie, revoltată că pe buletinele de vot erau trecuţi reprezentanţi ai mai multor minorităţi. Femeia, spunea că acest lucru ar fi „neconstituţional”, supărată de existenţa asociaţiilor etnice, în condiţiile în care votul este uninominal.

 Bălceşti, un colegiu aprig disputat

La Zlătărei, Drăşăşani, autorităţile locale au fost anunţate sâmbătă seara că în apropierea secţiei de votare nr. 102, mai mulţi reprezentanţi ai unei formaţiuni politice continuau campania electorală, împărţind materiale propagandistice. Pentru că nici de această dată cele semnalate nu au fost verificate şi, implicit nu au fost dovedite, autorităţile locale s-au rezumat doar la îndepărtarea materialelor electorale (afişe, bannere) din apropierea secţiei de votare, acolo unde au catadicsit să facă şi acest lucru. Candidatul PD-L la Camera Deputaţilor în Colegiul Uninominal Bălceşti, Dumitru Stancu a sesizat faptul că, în apropierea secţiilor de votare din comuna Valea Mare, membrii unor formaţiuni politice influenţau populaţia în ceea ce priveşte alegerea candidaţilor. În urma observaţiei acestuia, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Valea Mare au luat măsurile corespunzătoare pentru stoparea acestui fenomen.

Răfuieli politice încheiate cu sesizări la Poliţie

Chiar dacă s-a încheiat campania electorală, partidele politice din Vâlcea s-au întrecut în sesizări la poliţie şi acuze. Cu doar câteva zile înainte de data alegerilor, reprezentanţii celor mai importante partide politice s-au ţigănit pentru ca nu cumva să rateze votul cetăţenilor. PSD se pare că este campion la sesizări. Reprezentanţii acestui partid şi-au îndreptat armele în special către PDL, acuzând o campanie electorală murdară, mituind cetăţenii cu ulei, zahăr şi ulei în unele zone din judeţul Vâlcea.

Ştampilă dispărută la Scundu

Duminică, la ora 14.50 s-a semnalat dispariţia unei ştampile de la Secţia de votare 355 aflată în comuna Scundu. Preşedinta secţiei, aflată în incinta Şcolii Generale Avrămeşti din comuna Scundu a afirmat că ştampila dispăruse în jurul orei 14.30, preşedinta secţiei de votare motivând că aceasta putea fi luată din greşeală de ultimele persoane care şi-au exercitat dreptul de vot, pe fondul aglomeraţiei. „Au fost efectuate verificări pentru găsirea ştampilei, însă până în prezent nu a fost identificată, cu menţiunea că procesul de votare nu a fost întrerupt.” – au precizat reprezentanţii Poliţiei Vâlcea.

Sesizări pe bandă rulantă

Duminică, 30 noiembrie, Poliţia Vâlcea a fost sesizată că la Fârtăţeşti erau rupte bannerele electorale de mai multe persoane, ce se deplasau cu o Dacie. Autoturismul a fost oprit de poliţişti în comuna Lădeşti, fiind identificaţi Bogdan Zariescu (26 de ani), din Ocnele-Mari, Cosmin Scutelnicu (24 de ani), din Bălceşti, Andrei Teodorini (24 de ani) din Rm. Vâlcea şi Gagriel Uţă (23 de ani), din Ocnele Mari. În portbagajul autoturismului  au fost găsite 11 bannere.

În jurul orei 16.00, poliţiştii de la Prundeni au fost sesizaţi cu privire la faptul că o caravană făcea campanie electorală, prin chemarea cetăţenilor la vot prin staţie, având în fundal imnul unui partid politic. „S-a verificat sesizarea şi s-a constatat că primarul comunei Prundeni a dat dispoziţie unui angajat al primăriei să folosească maşina primăriei, respectiv un microbuz dotat cu staţie, prin care îndemna cetăţenii să participe la vot, iar pe fundal era o altă melodie. Acest incident nu constituie infracţiune sau contravenţie conform Legii 35/2008, urmând a se efectua verificări cu privire la legalitatea folosirii  autovehiculului în această activitate.” – apreciază subinspectorul Diana Smărăndoiu, de la IPJ Vâlcea.

Leave a Response