Ziarul de Vâlcea a spus adevărul !
„Ziarul de Vâlcea“ a spus adevărul !
BEC a respins contestaţia lui Harnagea
Biroul Electoral Central a respins marţi sesizările privind anularea alegerilor în unele circumscripţii sau renumărarea voturilor în anumite secţii, a declarat purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ. Printre circumscripţiile electorale vizate în şedinţa BEC s-a aflat şi Vâlcea.
Membrii Biroului Electoral Central s-au reunit, marţi, pentru a dezbate cele aproximativ 20 de contestaţii şi cereri de renumărare a buletinelor de vot. Contestaţiile au fost clasificate drept „nefondate“. Printre ele şi cea depusă de Cătălin Harnagea, candidat liberal pentru Camera Deputaţilor. Acesta a solicitat renumărarea voturilor pe întregul colegiu din cauza faptului că nu era de acord cu rezultatul din Secţia 214 – Fârtăţeşti, dar şi din cauza faptului că foarte multe dintre copiile după procesele-verbale privind stabilirea rezultatelor votării pentru alegerea Camerei Deputaţilor, eliberate reprezentanţilor PNL din secţiile de votare, nu purtau ştampila şi semnătura preşedintelui secţiei de votare, conform legii. ( Aici chiar nu înţelegem de ce reprezentanţii PNL sau cei ai UDMR- în fapt tot oamenii lui Harnagea- nu au cerut ştampilarea proceselor verbale).
Pentru a explica cumva eşecul său, unul logic, dacă ţinem cont de faptul că era un necunoscut pentru ţăranii din tot colegiul, fără casă şi familie în Vâlcea, venit peste noapte să se intereseze de problemele celor de aici, Cătălin Harnagea a trimis comunicate de presă peste tot şi s-a plâns de „Ziarul de Vâlcea“ cerând chiar anularea alegerilor înainte ca acestea să aibă loc de fapt. El şi oamenii săi susţin că „…după încetarea oficială a campaniei electorale, pe întreg teritoriul Colegiului Uninominal unde a fost împărţit la populaţie, în mod gratuit, un tiraj de câteva zeci de mii de exemplare ale unui bisăptămânal (datat 27 noiembrie – 3 decembrie 2008) cu o informaţie falsă.
” Distribuirea ediţiei respective ( tipărită într-un tiraj mult mai mic decât susţine el) s-o fi făcut gratuit. Că doar nu se apuca nimeni să vândă ziare ţăranilor din zonă. Şi Cătălin Harnagea ca şi toţi candidaţii din Vâlcea au distribuit ziare care le promovau imaginea sau le făceau pur şi simplu campanie. Ziarul la care face referire s-a tipărit în perioada legală de campanie şi avem informaţii că a fost distribuit tot în perioada legală. Probabil au fost găsite câteva persoane (din care am înţeles că 3 au şi fost amendate din exces de zel al poliţiştilor) care îl citeau pe stradă sau în vreun loc public în ziua alegerilor sau înainte de această zi. Dar pentru acest motiv să ceri anularea alegerilor pare de necrezut.
Doar nu era BEC să amâne validarea Parlamentului şi alegerea premierului pentru a da curs frustrărilor unui candidat care ar fi pierdut în faţa lui Dan Mazilu şi dacă se repetau de 10 ori alegerile. Poate ediţia respectivă conţinea informaţii neverificate temeinic …şi ? Ce-i cu asta? Oare toate ziarele care-l prezentau pe Harnagea ca pe un mare iubitor al locuitorilor din Bălceşti şi pe un binefăcător care va avea grijă de ei nu aveau informaţii false? Oare miile de fluturaşi denigratori împrăştiaţi de mercenarii lui Harnagea aduşi de la Bucureşti sau de aiurea nu aveau informaţii false?
Oare ce s-a întâmplat în secţiile de votare din Grădiştea, Sineşti, Alunu a fost OK sută la sută? Noi credem că „Ziarul de Vâlcea” nu şi-a făcut decât datoria faţă de vâlceni şi faţă de adevăraţii liberali din judeţ. Unii liberali din Colegiul Bălceşti au fost atraşi de mirajul banilor dar adevăraţii liberali au înţeles că nu ar fi drept ca un om precum Cristian Buican să nu intre, la redistribuire, în Parlament dar în schimb singurul liberal deputat de Vâlcea să fie de fapt un fals liberal, un individ care l-a consiliat prost pe Emil Constantinescu şi care a distrus PNŢCD în 2000 şi un paraşutat în Vâlcea care nu are nici o responsabilitate nici pentru organizaţiile locale liberale, nici pentru administraţile locale. Dacă PNL ar fi intrat în opoziţie unul ca Harnagea nu ar mai fi trecut patru ani prin Vâlcea şi nu ar fi avut cu ce ajuta locuitorii din Bălceşti nici dacă ar fi vrut!