|duminică, noiembrie 24, 2024
  • Follow Us!

Şeful AVAS a pus beţe-n roate preluării Arpechim de către OLTCHIM 

Şeful AVAS a pus beţe-n roate preluării Arpechim de către OLTCHIM


• iminenta schimbare din funcţie a lui Teodor Atanasiu a dat aripi conducerii OLTCHIM, care a decis convocarea unei şedinţe a acţionarilor în care să se aprobe preluarea pirolizei de la Piteşti de către OLTCHIM

De peste doi ani, conducerea întreprinderii OLTCHIM a încercat să demareze negocierile pentru preluarea pirolizei de la Piteşti, însă s-a lovit întotdeauna de refuzul preşedintelui AVAS, liberalul Teodor Atanasiu. Motivul invocat de şeful AVAS: societatea OLTCHIM nu dispune de bani pentru cumpărarea Arpechim Piteşti. Am aflat însă că în cadrul discuţiilor dintre managerul general Constantin Roibu şi preşedintele Traian Băsescu (din urmă cu două săptămâni), ultimul dintre ei i-ar fi promis şefului de la OLTCHIM că noul Guvern care se va forma cât de curând îl va schimba din funcţie pe preşedintele AVAS.

Înţelegerea astfel stabilită, Constantin Roibu a decis convocarea şedinţei extraordinare a Adunării Generale a Acţionarilor de la OLTCHIM, pentru data de 22 decembrie 2008. Adică exact la câteva zile după eventuala schimbare a şefului AVAS…. Ordinea de zi cuprinde doar două proiecte de hotărâri: aprobarea pentru preluarea de către OLTCHIM de la Petrom SA a activităţii de petrochimie din cadrul Arpechim Piteşti, precum şi aprobarea pentru contractarea unui credit, în valoare de maxim 100 milioane euro, pentru finanţarea achiziţionării activităţii de petrochimie de la Arpechim Piteşti şi asigurarea capitalului de lucru necesar, credit garantat cu active şi cu contracte de export.

Însă, de mai multe ori, preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, Teodor Atanasiu, declara că OLTCHIM nu dispune de fondurile necesare preluării rafinăriei Arpechim, o tranzacţie fiind posibilă numai dacă firma va găsi un partener interesat de partea de rafinare. Atanasiu a mai adăugat că preluarea rafinăriei în totalitate de către combinatul chimic ar putea fi posibilă numai dacă OLTCHIM va găsi un partener interesat de partea de rafinare de la Arpechim. Totodată, preşedintele AVAS a menţionat că a solicitat conducerii combinatului OLTCHIM să identifice sursele de finanţare necesare preluării activităţii de petrochimie de la rafinăria Petrom.

Reprezentanţii OLTCHIM, companie deţinută de stat şi administrată de AVAS, au avut mai multe runde de discuţii cu conducerea Petrom pe tema preluării Arpechim, însă negocierile nu s-au soldat cu nici un rezultat concret. Petrom a înfiinţat anul trecut firma Petrochemicals, care desfăşoară operaţiunile petrochimice ale Arpechim. Conducerea executivă a OLTCHIM recunoaşte că activitatea societăţii a fost influenţată, în primele nouă luni ale acestui an, de criza petrolului din prima jumătate a anului 2008 caracterizată prin creşteri spectaculoase ale preţului petrolului pe pieţele internaţionale cu implicaţii asupra produselor derivate din acesta.

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2007, preţurile la principalele materii prime (derivate din petrol) utilizate în procesul de fabricaţie, respectiv etilena şi propilena au înregistrat creşteri semnificative astfel: preţul la etilenă a crescut în medie cu 21%, iar preţul la propilenă a crescut cu 9%. De asemenea, preţul la energie electrică a înregistrat creşteri de 23%. În condiţiile în care preţurile la produsele obţinute din prelucrarea acestor materii prime au înregistrat creşteri la export nesemnificative, aceste creşteri de preţuri au afectat în mod direct profitul din exploatare şi implicit profitul pe total activitate.

În primele 9 luni ale anului 2008 s-au pus în funcţiune obiective de investiţii în valoare de 46,5 milioane de euro, dintre care cele mai importante sunt: instalaţie nouă de incinerare deşeuri lichide şi gazoase cu o capacitate de 30.000 tone/an; două linii noi de uscare precum şi o nouă linie de ambalare la Instalaţia de PVC II; instalaţie nouă de polieteri zaharaţi cu o capacitate de 12.500 tone/an; instalaţie nouă de polieteri speciali aminici cu o capacitate de 3.300 tone/an.

Leave a Response