Liberalul Aristin Dumitrescu , aproape de penitenciar
Curăţenia de primăvară a început în ianuarie!
Liberalul Aristin Dumitrescu , aproape de penitenciar
Nicu Trandafir
Fraţii Vladimir şi Aristin Dumitrescu sunt binecunoscuţi mediului politic din Râmnicu Vâlcea. Au fost membri marcanţi ai PNŢCD au ocupat funcţii în partid, au fost consilieri judeţeni şi municipali. Afacerile le-au prosperat . case maşini, concedii în străinătate, copii la studii în străinătate. Cu relaţii prin toate partidele, tipice bogaţilor din Vaideeni, au continuat să o ducă bine şi după căderea ţărăniştilor.
Vladimir şi-a pierdut feuda de la Direcţia Silvică dar a făcut bani buni din afaceri cu lemne. Aristin s-a orientat spre afaceri de care nu ştia nimeni nimic. Vladimir s-a înscris în PDL, Aristin s-a înscris la PNL. Şi s-au implicat şi în campanile de la locale, Aristin fiind aproape de a obţine anul trecut un nou mandat de consilier judeţean, dar şi în cele parlamentare.
Orice guvern s-ar fi făcut unul dintre fraţi era sigur “ la putere”. Numai că socoteala de acasă a celor doi nu s-a potrivit cu cea a procurorilor DNA. Un comunicat recent al acestora devăluie amănunte despre modul în care se pot face bani buni păcălind nu numai autorităţile române ( punem pariu că cel puţin un funcţionar a ştiut adevărul!) dar şi Uniunea Europeană!
Trimis în judecată
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Dumitrescu Aristin, administrator al SC UNIREA INVEST SRL Rm. Vâlcea, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni: - folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor; - schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor; - fals intelectual şi uz de fals, ambele în forma participaţiei improprii şi în formă continuată; - evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată.
Fals şi uz de fals În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare fapt: În cursul anului 2002, între Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia (A.D.R. – S.V. Oltenia) şi SC UNIREA INVEST SRL Rm.Vâlcea s-a încheiat un contract finanţat cu fonduri PHARE ce are ca obiect implementare proiectului „Dezvoltarea activităţii firmei prin efectuarea de lucrări de cadastru, geodezie, cartografie”. În acest context, în perioada 18 iunie 2003 – 6 octombrie 2004, inculpatul Dumitrescu Aristin, în calitate de administrator şi asociat unic al SC UNIREA INVEST SRL Rm.Vâlcea, a confirmat fictiv primirea unor bunuri (staţii de emisie-recepţie, sisteme de calcul, staţie totală, prisme şi jaloane, etc.) care ar fi trebuit aprovizionate în cadrul proiectului, semnând în fals patru facturi fiscale.
Totodată, inculpatul a dispus plata contravalorii acestor bunuri şi a evidenţiat, în fals, în documentele contabile ale firmei sale, recepţia acestor mărfuri. Cu ocazia depunerii cererii de plată a fondurilor nerambursabile la A.D.R. – S.V. Oltenia, în luna septembrie 2004, inculpatul Dumitrescu Aristin a anexat un raport tehnic în care a consemnat, în mod nereal, că firma beneficiară a proiectului a achiziţionat bunurile menţionate mai sus şi că a achitat contravaloarea acestora.
În această modalitate, inculpatul a creat aparenţa împrejurării că proiectul a fost finalizat şi că s-au atins toate obiectivele. Sechestru asigurător pe averea inculpatului Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor se constituie parte civilă în cauză cu suma totală de 64.065,16 lei, reprezentând asistenţă financiară nerambursabilă încasată necuvenit de către SC UNIREA INVEST SRL Rm. Vâlcea.
Prin înregistrarea în mod nejustificat în evidenţa contabilă a societăţii de documente fiscale privind staţia totală cu prisme şi jaloane a produs un prejudiciu bugetului general consolidat al statului în cuantum de 37.878 lei RON. Pentru recuperarea acestui prejudiciu, procurorii au dispus aplicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului. Prezentul dosar s-a constituit ca urmare a unei sesizări a Departamentului pentru Luptă Antifraudă (DLAF) din cadrul Guvernului României. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Râmnicu Vâlcea.