Oltchim nu face concedieri daca este ajutata de stat
Oltchim nu face concedieri daca este ajutata de stat
Conducerea si sindicatul Oltchim Râmnicu Vâlcea au convenit ca, deocamdata, nu vor avea loc disponibilizari. Salariatii combinatului au trimis un memoriu Executivului, cerând sprijin guvernamental pentru reluarea productiei la întreaga capacitate si amenintând cu proteste în strada. Potrivit sindicalistilor de la Oltchim, se lucreaza la 60 la suta din capacitate si a fost luata în discutie disponibilizarea a 550 de oameni.
AVAS ezita sa garanteze creditul
Actiunea sindicatului a fost explicata prin reticentele Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) de a aviza garantarea de catre stat a creditului cu care Oltchim intentioneaza sa cumpere instalatia de producere a pirolizei de la Arpechim Pitesti. În acest context liderii de sindicat încearca sa sustina conducerea combinatului prin organizarea unor proteste sindicale.
„Daca va fi nevoie, vom protesta în strada. Daca nu vom putea prelua instalatia de la Pitesti, situatia combinatului devine din ce în ce mai dificila, existând riscul ca, începând din ianuarie, sa nu se mai poata asigura salariile si locurile de munca pentru peste 3.800 de oameni. Nu vor fi deocamdata disponibilizari colective, dar preluarea activitatii de petrochimie de la Combinatului Arpechim Pitesti este absolut necesara, ca si sprijinul de la stat pe care îl cerem.
Sunt propuneri înaintate AVAS de la care asteptam un raspuns rapid, deoarece angajatii sunt nemultumiti, iar tensiunea în rândul acestora este în crestere din cauza situatiei de nesiguranta. Referitor la cei 550 de disponibilizati care ar putea proveni din rândul celor care au vârsta pensionarii si din familiile care au mai multi membri angajati în cadrul combinatului, masura disponibilizarilor colective nu se va aplica deocamdata“, a declarat Mihai Diculoiu, liderul Sindicatului Liber Oltchim.
Credit de 100 de milioane
Constantin Roibu, presedintele Consiliului de Administratie al SC Oltchim SA, a întocmit recent un referat pentru aprobarea contractarii unui credit în valoare de 100 de milioane de euro pentru finantarea achizitionarii activitatii de petrochimie de la Arpechim Pitesti si asigurarea capitalului de lucru necesar, precum si o nota de fundamentare pentru aprobarea preluarii activelor si activitatii de petrochimie din cadrul Arpechim Pitesti de la Petrom SA.
„Din punct de vedere tehnologic, SC Oltchim SA nu poate functiona fara a consuma etilena, fiind legat de realizarea în paralel a productiei proprii de soda caustica si clor“, se arata în nota de fundamentare. Reprezentantii salariatilor ameninta ca vor protesta în strada daca societatea nu primeste ajutor de la stat pentru reluarea productiei la întreaga capacitate. În acest sens, angajatii combinatului i-au trimis un memoriu si premierului Emil Boc. „Cu siguranta vom iesi în strada, consideram ca este singura modalitate de a sensibiliza atât Guvernul, cât si puterea locala”, a conchis liderul de sindicat.