|duminică, noiembrie 24, 2024
  • Follow Us!

Sparle si Soparle 

Sparle si Soparle

• Asa cum anticipam în editia trecuta Guvernul nu va modifica legea ca sa transforme posturile de prefecti si subprefectii în posturi politice. Pur si simplu îi va muta pe actuali detinatori ai functiilor pentru a face loc clientelei politice. Astfel actualii vor primii salarii si mai mari decât acum fiind facuti inspectori guvernamentali, cu masina de serviciu si locuinta de serviciu si în locul lor vor fi numiti pedelisti si pesedisti. În loc de economie la bani se va marii substantial fondul de salarii pentru demnitari, pardon “ înalt functionari publici”.

• S-a facut si împarteala posturilor. Vor fi schimbati, politic, toti directorii. Fara a se tine seama de profesionalism de multe ori. Daca în tara exista simpatizanti liberali sau oameni apolitici care ocupa posturi de acest gen si vor fi sacrificati chiar daca sunt buni nu dam dovada decât de o cretinitate colectiva. Îmi vine în minte exemplul directorului actual de la CEC Vâlcea ( parca la noi în judet locul va reveni PDL).

Pai Dorin Dobrisan a dus CEC Vâlcea pe primul loc al filialelor din toata tara. Clasamentul se face lunar si trimestrial dupa cinci indicatori. Pentru cei care nu stiau aproape jumatate din profitul pe anul trecut al CEC a fost facut de filiala din Vâlcea. Sunt sigur ca daca Dobrisan va pleca va obtine o slujba buna si mai stiu ca si dintre cei care sunt nominalizati pentru a îi lua locul sunt oameni cu experienta si profesionisti. Dar în acelasi timp mai stiu ca unii directori vor fi înlocuiti aiurea. Dobrinescu de la RAPPS merita schimbat. Dar cu Costi Radulescu? Sa avem pardon domnilor din FSN !

• Comportamentul celor de la Distrigaz fata de persoanele fizice si persoanele juridice prestatoare de lucrari in domeniu, este execrabil. Profesionalismul lasa mult de dorit (vezi inginerul sef, fost arbitru de handbal) si de aceea se acopera cu sute de hartii (unele fara sens), hartii dupa care trebuie sa umble beneficiarul. Cetăţeanul simplu, beneficiar al serviciilor oferite de catre Distrigaz, trebuie sa se ploconeasca, sa se umileasca, sa inghita ingamfarea cu care este tratat, iar in cazul in care doreste totusi sa obtina o clarificare a situatiei, este poftit afara de catre gardienii ce pazesc institutia (mai ceva decat Parlamentul Romaniei). Mai usor intri in sediul Prefecturii sau al Primariei, decat in sediul Distrigaz.

• Afaceristul Ploscă se visează mare director la Mediu. Nici el nu ştie prea bine ori la Agenţia de Mediu ori la Garda de Mediu. În mintea sa „magică“ cele două instituţii se confundă. Care sunt meritele lui Ploscă? Sunt două mari şi late: este prietenul lui Mircia şi a sponsorizat, chiar dacă subţire cu un tremur al mâinii, campania PDL. Aşadar, şi partidul domnului preşedinte are caricaturile lui. Bravos naţiune!

Leave a Response