|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Sofer fugit de la locul accidentului 

Sofer fugit de la locul accidentului

Sâmbata, ora 22.50, pe DN 64, la Km. 96 + 50 m., în localitatea Babeni, judetul Vâlcea, un barbat, în timp ce conducea un autoturism marca „Mercedes”, din directia Rm. Vâlcea catre Dragasani, datorita nepastrarii distantei de siguranta fata de un autoturism marca „OPEL”, care circula în fata sa, condus de Eugen H., de 31 ani, din comuna Otesani, judetul Vâlcea, a intrat în coliziune cu acesta, atunci când cel din urma a oprit pentru a efectua viraj stânga, pe strada Morii.

În urma impactului, conducatorul autoturismului marca Mercedes a parasit locul accidentului, dar, în urma investigatiilor efectuate cu operativitate de politisti, a fost identificat ca fiind Cosmin P., de 28 ani, din comuna Frâncesti, judetul Vâlcea. Acesta nu detinea permis de conducere auto, iar autoturismul avea numarul de înmatriculare expirat din data de 19 decembrie 2008.

Cei doi pasageri de pe bancheta din spate a autoturismului marca Opel, au fost raniti grav. Costinel S., de 25 ani, care a fost transportat la Spitalul Judetean Vâlcea, unde i s-a stabilit diagnosticul: “traumatism toracic, fracturi costale 9 si 10” si sotia acestuia, Raluca S., de 22 ani, ambii din orasul Babeni, judetul Vâlcea, careia i s-a stabilit diagnosticul: “fractura femur stâng”.

Conducatorului autoturismului marca Mercedes i s-a întocmit dosar penal pentru savârsirea infractiunilor de „parasirea locului accidentului fara încuviintarea organelor de politie”, „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fara a poseda permis de conducere auto”, „conducere a unui autovehicul neînmatriculat”, „vatamare corporala din culpa”.

Doi minori, hoti de autoturisme

Zilele trecute agentii de politie din cadrul Biroului Ordine Publica  au depistat si identificat doi minori, pe G.Z., de 16 ani si S.O., de 15 ani, ambii din municipiul Rm. Vâlcea, care au sustras, folosindu-se de chei potrivite, un casetofon auto dintr-un autoturism Dacia 1310, parcat pe strada Matei Basarab.

Din primele verificari a reiesit faptul ca acestia, în urma cu doua zile, au mai sustras un aparat antiradar, dintr-un autoturism Dacia, parcat în zona Liceului Henri Coanda.

Cei doi tineri s-au ales cu proces verbal, cercetarile fiind continuate de politistii din cadrul Biroului Investigatii Criminale

Actiuni pe strazile din Dragasani

În noaptea de sâmbătă spre duminică, în intervalul orar  21.00-02.00, poliţiştii Formaţiunii Poliţiei Rurale Drăgăşani, împreună cu cei din cadrul Postului de Poliţie Scundu şi elevii aflaţi în practică la Poliţia municipiului Drăgăşani, au acţionat urmărind în special prevenirea şi combaterea sustragerilor de material lemnos, a infracţiunilor cu violenţă, a furturilor din societăţile comerciale, depistarea persoanelor care încalcă  prevederile legale pe linie de circulaţie, dar şi prevenirea altor fapte antisociale.

În timpul  activitătilor desfăşurate au fost aplicate 5 sancţiuni contravenţionale în valoare de 680 lei, a fost retras un certificat de înmatriculare lui Marius P., din comuna Creţeni, judeţul Vâlcea, care a fost depistat conducând auto marca Dacia Nova, pe DJ 676 în comuna Creţeni, având inspecţia tehnică periodică expirată.

De asemenea, a fost reţinut un permis de conducere. Nicolae Ş., din comuna Prundeni, judeţul Vâlcea, a fost depistat conducând auto marca  Ford, pe DN 64, în comuna Prundeni, având o îmbibaţie alcoolică de 0,18 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, Dumitru G., de 21 ani, din oraşul Curtea de Argeş, judeţul Argeş, a fost depistat conducând un autoturism  marca OPEL, pe DN 64, în comuna Prundeni, având o îmbibaţie alcoolică de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul municipal Drăgăşani în vederea recoltării de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cazut de pe o cladire

La data de 17 ianuarie, în jurul orei 12.40, politistii din cadrul Politiei orasului Baile Govora au fost sesizati despre faptul ca, o persoana care lucra la demolarea unei cladiri, a cazut de la înaltime, fiind necesara interventia ambulantei si transportarea acesteia la Spitalul Judetean Vâlcea, în vederea acordarii îngrijirilor medicale.

Cu ocazia verificarilor efectuate la fata locului s-a stabilit ca, mai multe persoane din comuna Pietrari, judetul Vâlcea, lucrau la demolarea planseului unei cladiri anexe a unei vile. Prin cedarea planseului, Spiridon P., de 59 ani, din comuna Pietrari, a cazut de la o înaltime de circa 3,5 metri, lovindu-se în zona fetei si a pieptului. În urma investigatiilor preliminare efectuate la Spitalul Judetean Vâlcea, acesta a fost diagnosticat cu „politraumatism prin cadere de la înaltime – T.C.C. nivel 1”, ramânând internat în Sectia Chirurgie.
Politistii continua verificarile.

Leave a Response