|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Mii de salariati ai OLTCHIM-ului ies în strada 

Mii de salariati ai OLTCHIM-ului ies în strada

În data de 8 ianuarie 2009, Adunarea Generala Extraordinara a Sindicatului Liber Oltchim a hotarât ca zilnic în datele de: 22.01.2009, 23.01.2009, 26.01.2009, 27.01.2009, 28.01.2009, 29.01.2009, între orele 16.00-19.00, sa se desfasoare actiuni de protest astfel: marsuri pe traseul Politia Judeteana Vâlcea – Calea lui Traian – Prefectura Vâlcea; miting în fata sediului Prefecturii Vâlcea. „La aceste actiuni de protest si-au dat acordul prin semnatura 2.900 membri de sindicat.

Din pacate, Primaria municipiului Rm. Vâlcea, prin avizul nr. 59/19.01.2009, ne-a aprobat sa desfasuram aceste actiuni de protest numai în data de 22 ianuarie 2009, orele 16.00-19.00. Pentru organizarea si desfasurarea în data de 22 ianuarie 2009 orele 16.00-19.00 a marsului si a mitingului se iau urmatoarele masuri organizatorice: • la marsul-miting din 22 ianuarie 2009 participa tot personalul SC OLTCHIM care iese din schimbul 1, care este liber sau lucreaza în schimbul 3 în data de 22.01.2009; mijloacele de transport în comun sau proprietate personala, indiferent de traseu pleaca la 15.20, pe ruta Oltchim-Râureni-sediul Politiei Judetene Vâlcea si parcheaza la locurile stabilite de Politia Rm. Vâlcea.

La orele 19.00, dupa încheierea actiunilor de protest, mijloacele de transport pleaca pe traseele de domiciliu ale salariatilor care nu locuiesc în Rm. Vâlcea; salariatii SC OLTCHIM care ies din schimbul 1 în 22.01.2009 si cei care sunt liberi, sau lucreaza schimbul 3, în 22.01.2009 sunt prezenti la orele 15.45 la sediul Politiei Judetene Vâlcea. Din acest loc se pleaca în mars spre Prefectura Vâlcea.

Toate bannerele si lozincile manifestantilor revendica: acordarea unui credit, cu garantia statului, necesar preluarii de catre SC OLTCHIM a Petrochimiei Arpechim Pitesti; stabilirea unei strategii la nivelul SC OLTCHIM pentru functionarea instalatiilor tehnologice în conditii de rentabilitate, de mentinere a locurilor de munca pentru cei 3800 salariati si acordarea salariilor necesare pentru un trai decent; reducerea pretului la energie electrica de la 84 dolari/MW la 50 dolari/MW”, precizeaza liderul sindicatului de la OLTCHIM, Mihai Diculoiu, în cuprinsul unui comunicat de presa.

Leave a Response