Hora Unirii si vin fiert la Vâlcea
Hora Unirii si vin fiert la Vâlcea
Râmnicenii au sarbatorit si în acest an Unirea Principatelor Române alaturi de catre reprezentantii autoritatilor locale. Reprezentantii celor mai importante institutii din judetul Vâlcea, fete bisericesti dar si simpli cetateni au luat parte vineri si sâmbata la manifestarile prilejuite de împlinirea a 150 de ani de la Marea Unire a Principatelor Române.
Vin fiert la Consiliu
La Prefectura Vâlcea s-a jucat Hora unirii la finalul manifestarii dedicata împlinirii a 150 de ani de la Unirea Principatelor. Manifestarea a avut loc sâmbata, 24 ianuarie 2009, începând cu ora 11.00, la sediul Institutiei Prefectului, dupa care vâlcenii prezenti la manifestare au fost invitati la un pahar de vin fiert în cinstea aniversarii Unirii, actiune organizata de Consiliul Judetean Vâlcea.
Unitatile militare, în sarbatoare
Vineri, 23 ianuarie, conducerea Centrului de Instruire pentru Geniu, EOD si Aparare NBC „Panait Donici” a organizat un simpozion tematic, la care au participat numerosi invitati speciali dar si cadre apartinând unitatii militare. În cadrul simpozionului au luat cuvântul generalul maior în retragere Mihai Dumitrescu, presedintele Uniunii Nationale a Cadrelor Militare în Rezerva si în Retragere – filiala Vâlcea, generalul de brigada în retragere Nicolae Zgripcea, presedintele Asociatiei Nationale a Veteranilor de Razboi – filiala Vâlcea, locotenent colonelul în rezerva Calin Matei, presedintele Asociatiei Nationale „Cultul Eroilor” – filiala Vâlcea si istoricul Laura Vega, care a sustinut un moment poetic.
La rândul lor, reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „General Magheru”, dar si cei ai Detasamentului de Pompieri Dragasani au organizat mai multe manifestari dedicate acestui eveniment. De asemenea, Directia Judeteana pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural Vâlcea a organizat în incinta Primariei Rm. Vâlcea o manifestare la care au luat parte actorii Teatrului Municipal Ariel, Episcopul Râmnicului, Gherasim Cristea, dar si numeroase personalitati vâlcene. La sediul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Vâlcea a fost organizat sâmbata un simpozion dedicat împlinirii a 150 de ani de la Unirea Principatelor.
Pe lânga personalul unitatii, la aceasta manifestare au luat parte veteranul de razboi jandarm, colonel (r) Cicerone Paunescu, care a prezentat materialul intitulat „24 Ianuarie 1859 – Ziua Unirii Principatelor Române”, profesoara Flori Ghita, de la Biblioteca Judeteana „Antim Ivireanul”, care a vorbit despre rolul lui Mihail Kogalniceanu în înfaptuirea actului unirii, profesorul Dumitru Garoafa, de la Directia Judeteana Vâlcea a Arhivelor Nationale, care a prezentat câteva documente ale vremurilor în care se vorbea despre structurile militare; dar si profesorul Dragos Teodorescu, de la Directia Judeteana Vâlcea a Arhivelor Nationale, care a prezentat profilul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Conducerea Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Vâlcea a organizat manifestari asemanatoare la Râmnicu Vâlcea si la Detasamentul de Pompieri Dragasani.
La 24 ianuarie 1859, la Bucuresti, Alexandru Ioan Cuza, domnitor al Moldovei din 5 ianuarie 1859, era ales si domnitor al Munteniei, desavârsindu-se astfel Unirea celor doua Principate Române sub sceptrul unui singur domnitor. Astfel, Alexandru Ioan Cuza a devenit primul si singurul domnitor pamântean al României.