Craciunescu îi cere capul lui Jurcan
Vorbeste „nea Ion“, ca-i si el om
Craciunescu îi cere capul lui Jurcan
Desi l-am sustinut în campania pentru alegerile din noiembrie nu suntem de parere ca senatorul Dorel Jurcan este singurul om din PDL, care merita sa fie presedintele organizatiei judetene. Totusi, redactia “ Ziarul de Vâlcea”, alaturi de alte redactii din judet este uimita de faptul ca acela care cere decapitarea senatorului pedelist nu este nimeni altul decât fostul arbitru international de fotbal, Ion Craciunescu. Acesta a formulat o cerere în sedinta Biroului Permanent Judetean de saptamâna trecuta prin care i-a cerut demisia senatorului.
Motivul invocat de Ion Craciunescu a fost ca organizatia vâlceana n-ar fi obtinut rezultatele dorite la alegerile parlamentare. Reamintim ca Ion Craciunescu este doar de câteva luni membru PDL si ca a fost adus în partid de …Dorel Jurcan care a si insistat ca fostul fotbalist sa candideze la un post de senator. Mai trebuie adaugat ca la alegerile din toamna PDL Vâlcea a obtinut rezultate bune, peste cele obtionute la anterioarele alegeri parlamentare. Poate Dorel Jurcan trebuie schimbat prin alegeri democrate din functia de presedinte, dar în nici un caz nu merita sa fie obligat sa îsi dea demisia.(T.G.)