ITM Vâlcea a dat amenzi în valoare totala de peste 550.000 euro
• În cursul anului trecut,
ITM Vâlcea a dat amenzi în valoare totala de peste 550.000 euro
De aproape patru ani, Ion Nicolaescu conduce exemplar destinele Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) Vâlcea, iar în acest an, Coalitia PSD – PD-L din Vâlcea a ajuns la un acord de principiu pentru pastrarea în functie a actualului sef al ITM. Rezultatele bune obtinute în ultimii ani si aprecierile exprimate public de conducerile celor doua partide, ne fac sa credem ca Ion Nicolaescu va mai ramâne în fruntea institutiei cel putin patru ani.
La sfârsitul saptamânii trecute, Ion Nicolaescu ne-a prezentat o sinteza a activitatii desfasurate de ITM Vâlcea în cursul anului 2008. Astfel, inspectorii ITM au efectuat în aceasta perioada peste 2.200 de controale pe linia relatiilor de munca, si 1.314 de verificari privind securitatea si sanatatea în munca. Anul trecut, ITM a identificat, la nivelul judetului Vâlcea, 581 de persoane care lucrau fara forme legale (munca la negru). Tot în 2008, ITM a primit 738 de sesizari privind relatiile de munca si 40 de sesizari privind securitatea si sanatatea în munca.
Numarul total al sanctiunilor aplicate de inspectorii ITM în domeniul relatiilor de munca a depasit 2.100 (din care 370 de amenzi în valoare totala de 1,37 milioane lei), iar în domeniul securitatii si sanatatii în munca au fost de 735 (amenzi în valoare totala de 903.000 lei). „În total, ITM Vâlcea a dat anul trecut amenzi în valoare de peste 2,27 milioane lei (circa 550.000 euro), din care pentru munca la negru, circa 900.000 lei.
Numarul de contracte individuale de munca a crescut anul trecut cu peste 3.400 fata de 2007, ajungând la 73.396. De asemenea, în 2008 erau înregistrati 7.696 de angajatori activi, si 97.878 de angajati pe baza de contract de munca, fara functionarii publici. Din pacate, anul trecut s-au înregistrat 93 de accidente de munca, din care 8 mortale. Dintre acestea, patru accidente mortale sunt înca în curs de finalizare a cercetarii”, ne-a declarat seful ITM Vâlcea, Ion Nicolaescu. (P.C.)