|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Realizarea străzii “Intrarea Sudului” a primit acceptul arhitectului şef 

• După ce s-a declarat lucrare de utilitate publică,

Realizarea străzii „Intrarea Sudului” a primit acceptul arhitectului şef

Arhitectul şef al judeţului, Rozalia Harambaşa, împreună cu întreaga conducere a CJ Vâlcea au aprobat zilele trecute propunerea Primăriei Râmnicului de declarare a utilităţii publice a lucrării de interes local „Amenajare cale de acces – Intrarea Sudului, municipiul Râmnicu Vâlcea”. În conformitate cu prevederile Legii privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, declararea utilităţii publice se face numai după efectuarea unei cercetări prealabile de către o comisie constituită în acest scop şi, condiţionat de înscrierea lucrării în planurile urbanistice.

Prin Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 91/2008 a fost constituită comisia pentru cercetarea prealabilă în vederea declarării utilităţii publice a lucrării de interes local „Amenajare cale de acces – Intrarea Sudului”. Amenajarea căii de acces din Calea lui Traian, zona Peco Rompetrol, până la pasajul Bogdan Amaru paralel cu calea ferată se va realiza pe o lungime de 642 metri, având o lăţime de 5 m şi un trotuar de 1,5 m.

Pentru sporirea capacităţii de circulaţie pe axa Calea lui Traian, a fost necesară găsirea unor soluţii care să descongestioneze traficul de axa principală a oraşului, în sensul realizării unei noi artere rutiere, paralel cu calea ferată Piatra Olt – Podu Olt, având denumirea „Intrarea Sudului”. Această arteră de circulaţie va prelua traficul ce se derulează de pe platforma industrială din municipiu, precum şi dinspre Tg. Jiu şi Drăgăşani şi se îndreaptă spre centrul oraşului şi spre cartierul Ostroveni, cartier în care locuieşte o treime din populaţia municipiului.

Tot pe această arteră vor fi dirijate şi autobuzele ce au ca punct final Autogara 1 Mai. Lucrarea propusă a se realiza este în conformitate cu prevederile Planului Urbanistic Zonal, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea nr. 304/152 din 30.10.2008. Comisia pentru efectuarea cercetării prealabile în vederea declarării utilităţii publice a lucrării a constatat că sunt îndeplinite condiţiile cerute de Legea privind exproprierea pentru cauză de utilitate publica şi a propus, iar Consiliul Judeţean a aprobat ca lucrarea „Amenajare cale de acces Intrarea Sudului”, să fie declarată de utilitate publică de interes local, având ca expropriator Primăria Râmnicului. (P.C.)

Leave a Response