|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Liberalul Popolan mai bun decât primarul Dobre 

Liberalul Popolan mai bun decât primarul Dobre

George Popolan, liderul liberalilor din Dăeşti, a fost învins anul trecut la mustaţă de pesedistul Ion Dobre. Recent consilierul liberal a dat din nou dovadă că este mai bun decât primarul în funcţie. În satul Fedeleşoiu a avut loc sfinţirea unei troiţe ridicată la iniţiativa profesorului Nicolae Popa. Întregul proiect a foist susţinut însă financiar de George Popolan motiv pentru care acesta şi-a atras simparia localnicilor.

Cheltuielile legate de achiziţionarea materialelor necesare ridicării acestei troiţe au fost suportate în totalitate de tânărul liberal. Într-o cuvântare prilejuită cu ocazia sfinţirii acestui locaş, preotul Gheorghe Bănicioiu a ţinut să-i mulţumească lui Popolan şi tuturor celor care au contribuit la ridicarea troiţei. Recunoştinţa dăeştenilor este cu atât mai mare cu cât astfel de iniţiative nu sunt singulare pentru Popolan, consilierul PNL atrăgându-şi simpatia localnicilor prin implicarea, de-a lungul timpului, în majoritatea problemelor ridicate de aceştia.

Leave a Response