Turismul vâlcean, în şomaj
Turismul vâlcean, în şomaj
Gradul de ocupare turistică a staţiunilor vâlcene în luna ianuarie a fost cuprins între 10 şi 15%, majoritatea hotelurilor fiind închise, cu grosul personalului trimis în şomaj până în luna aprilie. Pe Valea Oltului, un singur hotel aparţinând societăţii Călimăneşti-Căciulata SA mai este deschis în această perioadă. Este vorba despre Hotelul Căciulata, al cărui grad de ocupare este mult sub capacitatea de cazare şi tratament şi chiar sub nivelul datelor statistice privind luna ianuarie în ultimii zece ani.
Din acest motiv, două treimi dintre salariaţii societăţii de turism balnear sunt acum în şomaj. La fel stau lucrurile şi în Băile Olăneşti, o staţiune la fel de cunoscută printre pensionarii şi sindicaliştii care vin aici cu bilete de tratament subvenţionate, dar care la acest început de an au fost mult mai puţini. Cu toate că principalul contractor de servicii, Casa Naţională de Pensii, ar fi dorit o prelungire cu cel puţin trei luni a contractelor din 2008, acest lucru nu a fost posibil din cauza neaprobării la timp a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul în curs.
Nici la Băile Govora situaţia nu este mai bună: aici doar două hoteluri sunt deschise, iar jumătate dintre salariaţii societăţii de turism balnear aşteaptă venirea primăverii, pentru a spera că vor fi rechemaţi la muncă.