|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Consiliul Local vrea Dealul Capela 

Consiliul Local vrea Dealul Capela

Joi, 26 februarie, este programată să se desfăşoare cea de-a doua şedinţă din acest an a Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea. Printre altele, pe ordinea de zi se află următoarele proiecte de hotărâri: avizarea PUZ Ostroveni Sud cu regulamentul de urbanism aferent, beneficiar Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea; achiziţionarea unui teren pentru extinderea Cimitirului Cetăţuia; solicitarea de trecere a unei suprafeţe de teren forestier din domeniul public al statului şi administrarea Romsilva – Direcţia Silvică Vâlcea, în domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea şi administrarea Consiliului Local.

(Dealul Capela); actualizarea devizului general la obiectivul de investiţii „Amenajare sens giratoriu intersecţia DN 7 (km.173+650) – b-dul Tudor Vladimirescu”; declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor- construcţii şi terenuri, afectate de amenajarea sensului giratoriu la intersecţia DN 7 (km. 173+650) cu bdul Tudor Vladimirescu; aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru „Captare apă din râul Olăneşti – zona Vlădeşti, municipiul Râmnicu Vâlcea”;

actualizarea devizului general la 15.02.2009 al obiectivului de investiţii „Sistematizare acces mijloace de transport str. Ştrandului – DN64, pasaj superior Râureni”; aprobarea studiului de prefezabilitate pentru obiectivul de investiţii „Pod peste râul Olăneşti în prelungire str. Carol I, inclusiv legăturile cu Calea lui Traian şi str. Morilor”; aprobarea tarifului pentru serviciile prestate în activitatea de pază de către poliţiştii comunitari; aprobarea portofoliului de proiecte ce urmează a fi incluse în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană a municipiului Râmnicu Vâlcea desemnat Pol de Dezvoltare Urbană prin Hotărârea Guvernului nr. 998/2008. (P.C.)

Leave a Response