|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Georgeta Sălişte, repusă în funcţie la spital 

Ministrul Sănătăţii trece peste hotărârea judecătorilor:

Georgeta Sălişte, repusă în funcţie la spital

Georgeta Sălişte a fost numită la sfârşitul săptămânii trecute manager interimar la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea. Deşi aceasta fusese demisă de fostul ministru Eugen Nicolăescu şi a pierdut de asemenea şi procesul intentat ministerului, prin care contesta ordinul de demitere, actualul ministru al sănătăţii a dovedit faptul că poate ignora cu succes Decizia nr. 228/20.01.2009 a Înaltei Curţi, care a respins acţiunea de contestare, iniţiată de Georgeta Sălişte.

Se dovedeşte astfel, încă o dată că influenţa politică face mai mult decât respectarea legii, astfel că, prin sprijin politic şi cu toate că există un ordin de încetare a activităţii, Georgeta Sălişte îşi menţine funcţia. Conform Ordinului ministrului sănătăţii nr. 344/11.02.2009, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă, economist Georgeta Sălişte era nevoită să predea, pe bază de protocol de predare – primire a patrimoniului, situaţia economico-financiară a spitalului şi a tuturor activităţilor aflate în derulare, noului manager interimar…”.

Tot conform respectivului ordin emis de ministrul Ion Bazac, Direcţia Generală pentru politici de sănătate şi resurse umane, Spitalul Judeţean de Urgenţă Râmnicu Vâlcea şi Autoritatea de Sănătate Publică a judeţului Vâlcea trebuiau să ducă la îndeplinire dispoziţiile ordinului. Fostul manager şi actualul … manager interimar ai Spitalului de Urgenţă Vâlcea a refuzat să comenteze în vreun fel acţiunea de numire a sa ca director interimar, după ce fusese destituită, ordinul fiind întărit acum şi de o hotărâre judecătorească irevocabilă.  

Leave a Response