|marți, decembrie 3, 2024
  • Follow Us!

în februarie, în Vâlcea, încasări de 72 de milioane de lei la buget 

În februarie, în Vâlcea, încasări de 72 de milioane de lei la buget

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea, administrator al creanţelor bugetare în teritoriul al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, acţionează pentru creşterea gradului de colectare a creanţelor bugetului de stat şi bugetelor asigurărilor sociale, sporirea calităţii serviciilor către contribuabili, creşterea eficienţei activităţii de inspecţie fiscală, atât în combaterea evaziunii, cât şi în prevenirea acesteia.

În acest context, DGFP Vâlcea a realizat în luna februarie a.c. venituri la Bugetul General Consolidat de 72 milioane de lei faţă de un program repartizat de ANAF de 71,81 milioane de lei, cu 11,8% mai mult, în condiţiile în care programul a fost mai mare cu 9% faţă de cel al lunii februarie 2008

Îndeplinirea programului de încasări în luna februarie cu 100,25% situează judeţul Vâlcea în cele patru judeţe din ţară care au realizat integral acest indicator.

17.569 vâlceni au optat pentru sponsorizarea entităţilor nonprofit

În anul precedent, 17.569 de contribuabili din judeţul Vâlcea şi-au exprimat opţiunea prevăzută de Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal pentru redirecţionarea sumei de până la 2% din impozitul anual aferent veniturilor obţinute în anul 2007, de la bugetul de stat către entităţile nonprofit.
Din suma totală de 798.195 lei, pentru care au decis să o redirecţioneze vâlcenii către entităţi nonprofit, până la această dată, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea a virat către 644 de beneficiari 789.827 lei, reprezentând 98%.

Leave a Response