Primarul Mircia Gutău reconstruieşte casa familiei Albu
Primarul Mircia Gutău reconstruieşte casa familiei Albu
• Edilul Râmnicului a aprobat un ajutor de urgenţă pentru reconstruirea imobilului distrus în incendiu, iar administraţiei i s-au alăturat şi câteva firme private
La încheierea unui trimestru de la inaugurare, Centrul Social de Urgenţă ”Ioana” a făcut miercuri un prim bilanţ al activităţii sale. Directorul Direcţiei de Protecţie Socială din cadrul primăriei municipiului, sociolog Virginia Fulgescu, şi şefa Centrului, psiholog Carmen Georgiana Cîrjan, au prezentat principalele servicii pe care această instituţie le oferă, precum şi situaţia la zi a beneficiarilor. S-a vorbit astfel despre serviciile de găzduire în condiţii deosebite, de consilierea şi evaluarea psihologică, de consilierea profesională, de investigaţiile medicale realizate în urma colaborării cu Direcţia de Sănătate Publică, de furnizarea de efecte personale sau de oferirea celor cazaţi în centru a unei mese calde zilnic prin intermediul Cantinei de Ajutor Social.
După această succintă expunere, a fost prezentat cazul unei familii de patru persoane din municipiu, trei dintre membrii familiei – mama împreună cu cei doi copii majori – fiind în găzduirea Centrului de la sfârşitul lunii ianuarie, după ce, în ajunul Crăciunului trecut, casa pe care o deţineau în zona Feţeni le-a fost distrusă într-un incendiu. Cazul familiei Albu a fost prezentat ca fiind unul exemplar datorită multiplelor acţiuni de sprijin iniţiate de factorii de răspundere. Astfel, impresionat de gravitatea cazului, primarul municipiului, ing. Mircia Gutău a aprobat un ajutor de urgenţă pentru reconstruirea imobilului distrus în incendiu, iar administraţiei i s-au alăturat şi câteva firme private.
Întreaga familie a fost investigată medical, iar unul din cei doi tineri a început, la sugestia consilierului de orientare profesională, din chiar a doua zi după ce a fost cazat în Centru, un curs de calculatoare. De asemenea, a mai fost prezentată situaţia a două persoane vârstnice care dormeau fie în gară, fie în cimitirul Sf. Ioan şi care au fost preluate temporar în găzduire de Centrul ”Ioana”, care a şi demarat o acţiune de depistare a rudelor sau cunoştinţelor acestor persoane în vederea încredinţării lor. S-a subliniat şi faptul că, din păcate, un procent important din cele 12 persoane cazate la Centrul ”Ioana” în acest moment au ajuns în situaţii de urgenţă din punct de vedere social datorită indiferenţei familiilor din care provin.
Centrul ”Ioana” este o investiţie realizată în cadrul Programului de Interes Naţional finanţat de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, cu participarea în natură – respectiv spaţiul şi dotarile ulterioare – a municipalităţii. În baza proiectului aprobat spre finanţare, MMFEŞ suportă cheltuielile de întreţinere ale centruui până în luna octombrie a acestui an, după acest termen toate cheltuielile presupuse de funcţionarea Centrului Social de Urgenţă ”Ioana” urmând să revină bugetului local.
Primăria a eliberat 354 de ecusoane de parcare
Corpul de Control al Primarului, Inspectori Zonali a eliberat, la cerere, 354 de ecusoane proprietarilor de autoturisme domiciliaţi sau cu reşedinţa în zona Zăvoi, iar alte aproximativ 80 de solicitări sunt în analiza inspectorilor Primăriei. Regimul de parcare rezidenţială instituit prin HCL nr. 17/2009 în perimetrul-pilot cuprins între splaiul Independenţei, străzile Ştirbei Vodă, Carol I şi Parcul Zăvoi prinde astfel contur, iar în cursul acestei săptămâni, Corpul de Control va da somaţii tuturor deţinătorilor de autoturisme fără ecusoane sau de autovehicule de tonaje mari pentru a-şi lua maşinile din parcările aflate în această zonă. De săptămâna viitopare, cei care nu vor da curs acestor somaţii vor avea surpriza să-şi găsească autoturismele cu roţile blocate de Direcţia Administrării Domeniul Public, deblocarea roţilor făcându-se, în conformitate cu HCL nr. 222/2008, după achitarea sumei de 50 lei.
Audienţele primarului
Cazuri dintre cele mai diverse au fost supuse atenţiei Executivului local cu ocazia audienţelor acordate miercuri dimineaţa de primarul municipiului Râmnicu Vâlcea. Pe lângă problemele locative, care au adus la Primărie aproape jumătate din cele 30 de persoane înscrise, s-au mai dat şi dispoziţii pentru rezolvarea sau verificarea unor situaţii semnalate. Astfel, s-a dispus montarea unui geiger la capătul străzii Morilor – unde, după asfaltare, se strânge o cantitate mare de apă pe timp de ploaie -, semnalizarea mai vizibilă a sensului giratoriu de la intersecţia străzilor Constantin Brâncoveanu şi General Praporgescu sau verificarea unui cetăţean care locuieşte pe strada Buna Vestire şi care şi-a transformat curtea casei în depozit de deşeuri.
„Borduriada“ continuă în municipiu
Direcţia Administrării Domeniului Public a derulat în această săptămână operaţiuni premergătoare asfaltării în mai multe zone ale municipiului prin montarea a 320 m de borduri pe străzile Mărăşeşti, Marin Preda, Ion Luca Caragiale, Prof. Constantin Gibescu şi General Magheru. De asemenea, se continuă realizarea unui zid din borduri recuperate pe strada Topolog, unde în cursul acestui an va fi reabilitată porţiunea de la strada Matei Basarab înspre Nord, până la baza de agrement din zona barajului. Alte lucrări ale DADP au constat în confecţionarea unei mâini curente la bl. 21 din cartierul Nord, montarea unui gard pietonal la bl. V. Olănescu şi în Piaţa Centrală, montarea a 6 bănci la Grupul Şcolar Energetic, extinderea iluminatului public în zona bl. 21, reparaţii de carosabil cu o tonă de mixtură stocabilă, aşternerea a 80 tone de balast pe străzile Bicaz şi Salcâmilor sau reparaţii cu calcar pe strada Bicaz. În aplicarea HCL nr. 222/2008, DADP a blocat roţile a 71 de autovehicule staţionate neregulamentar şi a ridicat 4 autoturisme abandonate pe domeniul public.