|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Incendii cu autori necunoscuţi în sudul judeţului 

Incendii cu autori necunoscuţi în sudul judeţului

În zona de sud a judeţului Vâlcea s-au produs în ultimele zile mai multe incendii provocate intenţionat, rămase, ca de obicei, cu autori necunoscuţi. În zona Cărămizari din Drăgăşani, pe domeniul public al localităţii s-a produs un incendiu pentru stingerea căruia au fost chemaţi pompierii militari. Până la stingerea incendiului a ars vegetaţia uscată pe o suprafaţă de trei hectare. Un incendiu asemănător a avut loc pe o suprafaţă de teren aflată în administrarea Primăriei Prundeni, în zona satului Călina, punctul Teiu, fiind afectat un hectar de teren.

Cercetările preliminarii ale pompierilor arată că incendiul ar fi izbucnit în urma incendierii în mod intenţionat a vegetaţiei uscate de persoane necunoscute. Al treilea incendiu s-a produs pe Strada Hidrocentralei din municipiul Drăgăşani, fiind distrusă vegetaţia pe o suprafaţă de circa trei hectare. După circa o oră de la intervenţia pompierilor, incendiul a fost stins. În acest caz, incendiul s-a produs ca urmare a incendierii vegetaţiei uscate de pe teren în vederea igienizării.

Leave a Response