|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Contribuabilii din Vâlcea, pe locul patru în ţară la plata taxelor 

Contribuabilii din Vâlcea, pe locul patru în ţară la plata taxelor

Contribuabilii vâlceni au fost anul trecut foarte harnici în a-şi plăti dările către stat, astfel încât Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea s-a plasat pe locul patru în ţară la sfârşitul anului trecut în privinţa plăţii obligaţiilor bugetare. În primele două luni ale acestui an s-au înregistrat de asemenea rezultate bune. Directorul executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vâlcea, Gheorghe Gogârnoiu, a amintit şi perfecţionarea profesională, care a dus la atingerea locului patru la nivel de ţară.

Astfel, la Centrul Zonal al Şcolii de Finanţe Publice şi Vamă din Râmnicu Vâlcea s-au perfecţionat aproximativ 400 de funcţionari publici din toate judeţele, activitatea angajaţilor de la Finanţe Vâlcea fiind apreciată şi de Ion Căpitanu, director adjunct în cadrul Direcţiei Finanţelor Vâlcea.

Obligaţii restante, recuperate cu forţa

În Vâlcea au existat şi cazuri când cetăţenii au fost obligaţi să-şi plătească dările forţaţi de angajaţii de la Finanţe. Astfel, la sfârşitul anului trecut, peste 4200 de persoane juridice din Vâlcea înregistrau restanţe la bugetul statului, 98,5% dintre aceştia având restanţe sub 100 de mii de lei. Pentru ca aceşti bani să fie recuperaţi de la contribuabili au fost emise titluri executorii pentru toate debitele restante, fiind sechestrate 574 de bunuri mobile şi imobile în valoare de 40.141 de lei. De asemenea, au fost comunicate debitorilor peste 42.000 de somaţii de plată pentru aproximativ 92.895 de lei.

Obiective ale fiscului vâlcean

În acest an, conducerea Direcţiei Finanţelor Publice Vâlcea intenţionează să micşoreze procentul executărilor, iar cel al încasărilor să fie unul mult mai ridicat, pentru a se menţine performanţa de anul trecut. „În concordanţă cu obiectivele Programului de Guvernare 2009-2012 şi ale Strategiei ANAF pe termen mediu, am stabilit planul de acţiune pentru anul 2009, pentru înfăptuirea politicii fiscal-bugetare şi a obiectivelor de guvernare în plan teritorial”, spune directorul executiv, Gheorghe Gogârnoiu.

Acesta a declarat că un alt obiectiv pentru anul în curs este acela de a consolida relaţia dintre instituţia pe care o conduce şi cetăţeni. „Vom aplica legislaţia fiscală cu fermitate, militând pentru dezvoltarea şi întărirea parteneriatului cu contribuabilii, în vederea îndeplinirii misiunii de bază a instituţiei noastre, de asigurare a veniturilor necesare pentru susţinerea cheltuielilor bugetului de stat”, a mai spus directorul executiv al Direcţiei Finanţelor Publice Vâlcea.

Leave a Response