|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Sparle si Soparle 

Sparle si Soparle

• Alături de mai mulţi tineri jurnalişti, colegi de breaslă, investigăm compensări dubioase ale unei firme editoare de presă cu o societate importantă de pe Platformă. Deţinem chiar copii de pe aceste contracte. Deocamdată, din respect pentru directorul general al respectivei unităţi economice, nu facem publice rezultatele investigaţiilor. Oricum, am aflat de unde proveneau zecile de mii de euroi, cu care au fost cumpărate limuzine de lux de către editorul călător prin ţări exotice. Un „deontolog“ prin excelenţă!

• Pădurile din comuna Popeşti se defrişează masiv. Un jaf în toată regula. Mai mulţi localnici ne-au semnalat această situaţie. Autorităţile locale cunosc situaţia, dar se fac că nu văd.

• Venerabila mamă a lui Silviu Popescu, care locuieşte în Franţa, „l-a tras de urechi“ verbal de mai multe ori pe fiul dânsei pentru ceea ce a scris la adresa primarului Mircia Gutău. Chiar doamna Popescu ne-a mărturisit acest lucru. Vom reveni cu amănunte.

• Teo, director de bancă şi-a tras salon de masaj erotic la vila pe care o deţine în municipiul Râmnicu Vâlcea, lângă Finanţele Publice Vâlcea. Domnul T. susţine că nu ştie ce activităţi se desfăşoară în locaţia, care are la intrare …felinarul roşu. Contractul a fost încheiat de fiul acestuia. Un nebunatic mic!

• SC URBAN SA are, se pare, mari probleme financiare. „Perceptorii“ societăţii, care ridică gunoiul râmnicenilor, au început să încaseze plata pe servicii în avans. Pe câteva luni în avans. Râmnicenii plătesc cu câteva luni înainte servicii, care nu le-au fost, încă, executate.

• Unui ziarist, posesor de armă, i-a fost ridicat pistolul din dotare pentru că nu deţinea permis de port-armă. Respectivul riscă pe lângă amendă şi un dosar penal.

• Securistul Zaremba de la PCC a reuşit „să convingă“ un deputat vâlcean al Puterii să susţină interesele acţionarului minoritar de la OLTCHIM, la nivel de lobby parlamentar. În curând se va produce demascarea acestui ins ipocrit.

• „Ziarul de Vâlcea“ lucrează intens la un supliment cu periodicitate bilunară, care va apărea în zona Bălceşti – Drăgăşani. Suplimentul „Ziarul de Sud“ va fi distribuit în peste 30 de localităţi şi va conţine informaţii netrunchiate despre activitatea autorităţilor locale, dar şi despre viaţa oamenilor din zonă. Va fi şi o contrapondere la publicaţia politizată la maximum, care apare deja în Colegiul Bălceşti.

Leave a Response