Vinovaţii din Prefectura Vâlcea trebuie să plătească
Vinovaţii din Prefectura Vâlcea trebuie să plătească
Ceea ce se întâmplă acum în unele primării din Vâlcea unde trebuie organizate noi alegeri pentru consiliile locale este şi urmarea unei lipse de implicări a unor salariaţi din Prefectură, plătiţi tocmai pentru verificarea legalităţii actelor emise de primării şi consiliile locale (consilierul juridic Elena Cioacă este unul dintre exemple). Recent redacţiei noastre i-a parvenit o informaţie care dacă se va dovedi exactă va declanşa noi scandaluri.
Se pare că în mai multe consilii locale în locul viceprimarilor aleşi în vara trecută au fost numiţi alţi consilieri deşi după noua lege a administraţiei locale acest lucru nu mai este posibil, viceprimarul făcând în continuare parte din consiliul local şi având drept de vot la şedinţe. Juriştii prefecturii trebuie împărţiţi rapid de prefect, de fapt acesta trebuie să le împartă toate localităţile din Vâlcea iar actele emise de consilii trebuie verificate.
Trebuie verificată periodiocitatea cu care s-au ţinut şedinţele de consiliu local din fiecare localitate, cum s-au făcut angajările, care este salarizarea, cum sunt alcătuite consiliile locale. Deasemenea prefectul este obligat să facă demersurile necesare ca cei vinovaţi pentru dizolvarea consiliilor locale din Goleşti, Fârtăţeşti şi se pare că şi Dăeşti să achite contravaloarea alegerilor locale parţiale ce urmează să aibă loc. Aşa ar fi normal !