|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Sparle si soparle 

Sparle si soparle

• Omul de afaceri Constantin (Crinu) Popescu îşi pregăteşte materialele de proces împotriva primarului Mircia Gutău într-o pizzerie din centrul municipiului, lângă Podul Vinerii Mari. În acest sens, l-a chemat luni, 6 aprilie, pe juristul său în restaurantul cu pricina, unde au stat mai bine de 4 ore şi unde şi-au pregătit temeinic actele pentru procesul de la Constanţa, din 9 aprilie.

• De la fosta fabrică VÂLCEANA se transportă cantităţi uriaşe de fier vechi. Chiar dacă toată întreprinderea este pe butuci, iar locul arată jalnic, se pune întrebarea: cine transportă şi încasează banii de pe fierul vechi vândut?

• Costi Rădulescu, proaspătul director al Casei de Asigurări de Sănătate, şi-a invitat la ceremonia de învestire doar ziarele „prietene”. Pentru asta l-a pus pe purtătorul de cuvânt al instituţiei (lector universitar doctor Dorel Constantinescu) să trimită invitaţii alese pe sprânceană pentru evenimentul de marţi, 7 aprilie, de învestire a economistului (!) Costi Rădulescu.

• Primarul Mateescu a declarat unor prieteni că va intra în greva foamei, dacă nu se rezolvă problema cofinanţării proiectelor cu finanţare europeană de la Băile Govora.

• La Păuşeşti Măglaşi, o firmă de apartament şi de care nu a auzit nimeni, încearcă să blocheze realizarea lucrării de apă şi canalizare, prin depunerea a nenumărate contestaţii.

• Poliţistul Gruia din Nicolae Bălcescu s-a îmbolnăvit de „exces de zel“. Este atât de zelos încât i-a ridicat permisul de conducere şi fratelui său, care este şofer de autobuz. Mai mulţi locuitori ai comunei sunt nemulţumiţi de modul arbitrar în care înţelege Gruia să aplice legea. Acesta este un mic „Dumnezeu“ local, care taie şi spânzură, uneori în dispreţul legii! Nu o spunem noi, ci oamenii din localitate.

• Sãptãmâna trecutã la rubrica aceasta l-am demascat într-o anumitã mãsurã pe spionul cu fustã din coasta directorului general Constantin Roibu de la OLTCHIM. Un binevoitor, om de bunã-credinþã, patriot prin excelenţã, din cadrul unui serviciu secret, ne furnizase pontul. Suntem în stadiul de documentare a informaţiei şi, la timpul potrivit, vom da publiciãþii numele omului infiltrat de Zaremba, pe lângã conducerea combinatului chimic. Mergem mai departe cu dezvãluirea adevãrului şi nu ne sperie telefoanele şi e-mail-urile de ameninţare primite în ultimele zile de redactorii noştri. Fişa este deja fãcutã şi doamna P. are de ce sã se teamã.

• În numãrul de luni, vom dezvãlui aventurile sexuale ale unui fost consilier local din Mateeşti. Acesta trãieşte de câteva luni cu o fata de numai 14 ani din comuna vecinã, Slãtioara. Mama acesteia l-a reclamat la Poliţie pentru „viol“  pe Casanova de Mateeşti. De supãrare, fostul consilier i-a aplicat o corecţie fizicã mamei iubitei sale, din clasa a VIII-a. În acest caz iţele sunt mult mai încurcate decât par la prima vedere.

Leave a Response