|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Investiţiile se ţin lanţ în comuna Buneşti 

Primarul Viorel Radi, un gospodar desăvârşit,

Investiţiile se ţin lanţ în comuna Buneşti

Investiţiile se ţin lanţ în comuna Buneşti, primarul Viorel Radi dovedindu-se a fi în continuare unul dintre cei mai activi şi eficienţi aleşi locali din judeţul Vâlcea. Aşa cum a promis, recent, el a început asfaltarea DC 159, pe o lungime de 3 km, reuşind să modernizeze toate uliţele din satul Titireci. Pe lista de priorităţi a primarului social-democrat se află şi recondiţionarea DC 167 Buneşti – Păuşeşti Măglaşi, pe o lungime de 2,5 km.
   
„Valoarea acestei investiţii, pe care o vom realiza în colaborare cu Primăria Păuşeşti Măglaşi, unde viceprimar este chiar fratele meu, se ridică la circa 40 miliarde lei vechi. Din această sumă, am primit deja 16 miliarde lei vechi, printr-o hotărâre de guvern, iar acum aşteptăm diferenţa”, a spus primarul Viorel Radi, la finalul unei vizite în teren alături de deputatul PSD Aurel Vlădoiu, reprezentantul zonei Horezu în Parlament.

El a precizat, totodată, că a depus un proiect pe Măsura 3.2.2., din cadrul PNDR, în valoare de 2,5 milioane euro şi intenţionează ca, printr-o asociere cu comunitatea condusă de conservatorul Alexandru Dediu, să depună încă unul, în sumă totală de 6 milioane euro. Proiectul deja depus vizează asfaltarea a 16,2 km de drumuri de interes local, fiind cuprinse aproape toate uliţele comunei, extinderea reţelelor de apă şi canalizare în satul Teiuş, construcţia unui cămin cultural, amenajarea unei scene pentru festivităţi şi a unui centru pentru îngrijirea persoanelor vârstnice.

Viorel Radi a mai anunţat şi faptul cã, pe data de 31 mai, va inaugura baza sportivã multifuncţionalã de lângã primãrie. „Baza sportivã va fi de tip 2, adicã pentru minifotbal, handbal, volei, tenis şi pistă de atletism. Pentru echipa localã de fotbal, ne-am propus sã amenajãm o altã bazã, de tip 1, tot anul acesta. În apropierea celei de tip 2, amenajãm acum şi o salã de fitness, care va fi dotatã cu încãlzire centralã, aparate speciale pentru forţã şi întreţinere, duşuri şi vestiare”, a mai adãugat primarul comunei Buneşti.    

Leave a Response