Puţine puncte de sacrificare a mieilor în Vâlcea
Puţine puncte de sacrificare a mieilor în Vâlcea
Sărbătorile pascale nu au nici un farmec fără a avea pe masă ouă roşii şi carne de miel. Nici în acest an vâlcenii nu vor renunţa la acest tip de carne, având în vedere că Uniunea Europeană a aprobat sacrificarea mieilor în stil tradiţional. Mieii vor fi sacrificaţi în acest an în judeţul Vâlcea numai în spaţiul special amenajat din apropierea ştrandului din Ostroveni, dar şi în cele trei pieţe din municipiu, respectiv în Piaţa Ostroveni, Piaţa Centru şi Piaţa Nord, unde se va putea comercializa carnea de miel începând de luni şi până sâmbătă.
De asemenea, în aceeaşi perioadă sătenii din zona Berislăveşti vor putea cumpăra şi ei carne după preferinţe. „Nu am mai primit solicitări din partea altor localităţi, chiar dacă termenul limită a expirat”, a declarat Florinel Constantinescu, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea. Acesta a susţinut că oamenii pot sacrifica mieii în propria gospodărie, dar cu siguranţă vor exista şi cazuri de sacrificări clandestine.
„Ne vom confrunta în mod cert cu asemenea sacrificări la margine de drum, iar posibilitatea ca oamenii să se infecteze este cu atât mai mare cu cât aceşti comercianţi nu au avizul sanitar din partea noastră. Să sperăm cu nu vor exista probleme grave”, a mai declarat Florinel Constantinescu. Inspectorii sanitar-veterinari din cadrul DSVSA Vâlcea au început controalele cu zece zile înainte de sărbătorile pascale.
.