Pregătiri pentru europarlamentare
Pregătiri pentru europarlamentare
Joi, 16 aprilie 2009, la sediul Instituţiei Prefectului Vâlcea s-a desfăşurat o videoconferinţă în care a fost abordată problematica organizării şi desfăşurării alegerilor pentru Parlamentul European din anul 2009. Au participat prefectul de Vâlcea, Remus Grigorescu, subprefecţii Petre Ungureanu şi Ioan Filip, specialişti din cadrul Instituţiei Prefectului angrenaţi în organizarea alegerilor pentru Parlamentul European şi reprezentanţi ai serviciilor publice deconcentrate, membri în Comisia Tehnică Judeţeană pentru Alegerile Europarlamentare.
Constantin Mihart, directorul general al Direcţiei pentru Relaţiile cu Prefecturile din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor a dat cuvântul fiecărui prefect, pentru a-i fi comunicate eventualele probleme survenite în organizarea alegerilor europarlamentare. Vâlcea a raportat faptul că nu există nici un incident, stadiul acţiunilor desfăşurate fiind conform programului calendaristic al alegerilor.
Directorul general al Direcţiei pentru Relaţiile cu Prefecturile a comunicat prefecţilor obligativitatea existenţei rampelor de acces pentru persoanele cu dizabilităţi la fiecare secţie de votare, această problemă urmând a fi rezolvată până la data alegerilor. După încheierea videoconferinţei a urmat, în aceeaşi componenţă, şedinţa Comisiei Tehnice Judeţene pentru alegerile europarlamentare, în cadrul căreia s-a prezentat stadiul acţiunilor desfăşurate potrivit programului calendaristic privind alegerile.
Astfel, până în acest moment, Instituţia Prefectului a asigurat dotarea Biroului Electoral Judeţean cu aparatură şi materiale necesare funcţionării corespunzătoare; s-a pus la dispoziţia Biroului Judeţean de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor, materialele necesare tipăririi listelor electorale permanente.
De asemenea, primarii din judeţ au fost informaţi cu privire la data ridicării listelor electorale permanente (21-22 aprilie 2009) de la Biroul Judeţean de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor. Până pe 30 aprilie 2009, la Instituţia Prefectului se primesc cererile juriştilor şi ale persoanelor cu alte studii, care doresc înscrierea în listele ce vor fi utilizate pentru desemnarea preşedinţilor şi a locţiitorilor birourilor electorale ale secţiilor de votare.