|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Deputatul vâlcean Constantin Mazilu, împotriva comerţului cu carne vie 

PSD colaborează cu parlamentarii englezi pentru combaterea traficului cu femei şi copii:

Deputatul vâlcean Constantin Mazilu, împotriva comerţului cu carne vie

Conducerea Parlamentului a aprobat, săptămâna trecută, constituirea Grupului parlamentar pentru combaterea traficului cu femei şi copii, în cadrul Comisiei pentru afaceri europene, ca urmare a unei scrisori trimisă de un parlamentar britanic. Unul dintre membrii marcanţi ai Parlamentului britanic, Anthony Steen, i-a adresat deputatului PSD, Valeriu Zgonea, o scrisoare prin care l-a informat despre iniţiativa unor parlamentari britanici de a înfiinţa „Grupul parlamentar trans-partinic pentru combaterea traficului cu femei şi copii”.

Înfiinţarea unor grupuri parlamentare naţionale ale statelor membre UE ar putea contribui la plasarea problemei traficului de fiinţe umane în atenţia opiniei publice şi, în consecinţă, în prim-planul agendei politicii naţionale, contribuind la susţinerea acţiunilor autorităţilor competente. Deputatul PSD Valeriu Zgonea, care va fi şi coordonatorul acestui grup, vrea să coopteze şi proiectele ori propunerile altor parlamentari pentru reducerea numărului de cazuri privind traficul uman. Deja deputatul PSD, Constantin Mazilu, şi alţi doi colegi s-au oferit să se implice activ în acţiunile grupului parlamentar trans-partinic pentru combaterea traficului cu femei şi copii.

Preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, Viorel Hrebenciuc a anunţat că, în 30 de zile de la data aprobării înfiinţării acestuia de către conducerea Parlamentului vor fi concretizate şi obiectivele, atribuţiile, modul de funcţionare, dar şi actele şi programul de activităţi ale grupului. Parlamentarul pesedist vâlcean s-a implicat de asemenea în tranzitul legislativ al actelor normative prin Parlamentul României. Constantin Mazilu este raportor, sau „avocatul” mai multor acte normative în plenul Camerei Deputaţilor, legi care au trecut prin Comisia de Industrii în care activează politicianul de la PSD.

Mai exact, Mazilu a susţinut în faţa colegilor săi parlamentari oportunitatea adoptării proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Consiliul Federal Elveţian, privind serviciile aeriene regulate, semnat la Bucureşti, la 10 noiembrie 2008. Acordul respectiv trebuie să treacă şi de aprobarea Senatului şi a Camerei Deputaţilor ca să intre în vigoare. De asemenea, reprezentantul colegiului Bălceşti în Parlament a susţinut propunere legislativă privind Statutul Controlorului Civil de Trafic Aerian din România.

Respectiva lege normează statutul controlorilor civili de trafic aerian. Până în prezent, în România nu există un cadru normativ special pentru o astfel de activitate, care să corespundă cerinţelor tehnice şi condiţiilor existente la nivel internaţional. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 174/2008 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind protecţia consumatorului îl preocupă de ceva vreme pe deputatul Mazilu.

Şi asta pentru că proiectul de act normativ constă, în principal, în stabilirea şi siguranţa conferite atât consumatorilor cât şi comercianţilor ca urmare a creării unui cadru unic de reglementare. Astfel, este consolidată încrederea consumatorilor la efectuarea tranzacţiilor pe piaţa unică. La sugestia politicianului PSD, prin modificarea actelor normative, consumatorul va primi informaţiile necesare încă din faza precontractuală şi astfel va putea face o alegere în avantajul său. De asemenea, alesul şi-a adus contribuţia şi la modificarea şi completarea Legii Minelor şi a Petrolului, acordând mai multe avantaje celor care muncesc în aceste domenii.

Leave a Response