|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

“Municipalii” au câştigat disputa cu ACU Arad 

Deşi au „tremurat” pe final, în Zăvoi,

„Municipalii” au câştigat disputa cu ACU Arad

După eşecul surprinzător de la Salonta, 1-2 cu Liberty, CSM Rm. Vâlcea a revenit în Zăvoi unde a întâlnit pe ACU Arad, gruparea ce în tur reuşise o victorie categorică, 3-0, în faţa vâlcenilor, la Arad. După o primă repriză în care au atacat cu fundaşii la centrul terenului, vâlcenii deschid scorul în minutul 43, după ce Câju provoacă un penalti, pe care tot el îl transformă.

La 10 minute de la reluarea partidei, la prima atingere de balon, după ce a intrat în teren în locul lui Popa, Sergiu Popescu face 2-0 pentru gazde, după care la doar două minute distanţă, Câju îşi trece în cont cea de-a doua reuşită şi face 3-0. Urmează un sfert de oră de relaxare pentru gazde, speculată însă de arădeni, care înscriu prin Paina şi Lung, astfel că se face 3-2 pentru gazde. Vâlcenii se trezesc, apoi, la timp, şi Dobre scoate un al doilea penalti, în minutul 80. tot Dobre execută şi stabileşte scorul final: CSM Rm. Vâlcea – ACU Arad 4-2.

Miercuri, în Oraşul Unirii

Deşi au câştigat, vâlcenii rămân pe locul 4 în clasamentul Seriei B2, dar sunt la doar trei puncte de lider, Unirea Alba Iulia, echipă pe care o vor întâlni în deplasare, în runda intermediară de miercuri.  În această rundă toate cele trei echipe din faţa „municipalilor” au câştigat, Unirea a învins acasă pe UTA, FCM Tg. Mureş a trecut tot acasă de U Cluj, iar Inter Piteşti a „regizat” perfect un scenariu la Mioveni unde a fost mai întâi condusă după care a revenit şi a câştigat. Etapa viitoare, miercuri, programează două meciuri de foc, Unirea Alba Iulia – CSM Rm. Vâlcea şi FCM Tg. Mureş – Inter Piteşti.    

 

Leave a Response