|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Proiect european de 50 milioane euro pentru retehnologizarea CET Govora 

Proiect european de 50 milioane euro pentru retehnologizarea CET Govora

Joi, 30 aprilie, Consiliul Judeţean Vâlcea a adoptat proiectul de hotărâre privind promovarea şi implementarea proiectului „Retehnologizarea instalaţiilor de termoficare urbană din CET Govora, în vederea conformării la cerinţele de mediu” în cadrul Programului Operaţional Sectorial de Mediu. POS Mediu este unul dintre cele mai importante programe operaţionale din punct de vedere al alocării financiare şi reprezintă cea mai importantă sursă de finanţare pentru sectorul de mediu.

Programul este finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) şi Fondul de Coeziune (FC) – cu o valoare de aproximativ 4,5 miliarde euro, la care se adaugă cofinanţarea naţională de aproximativ 1 miliard euro. Obiectivele axei prioritare 3 din POS Mediu sunt: reducerea efectelor schimbărilor climatice si reducerea emisiilor de poluanţi proveniţi de la sistemele de încălzire urbană în localităţile cele mai afectate de poluare; Ameliorarea nivelului minim de concentraţie a poluanţilor în localităţile vizate; îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei în localităţile afectate.

Acţiunile de conformare la cerinţele de mediu din Tratatul de aderare România – Uniunea Europeană, sunt necesare, pentru că, în cazul neîndeplinirii acestora, CET Govora trebuie să-şi închidă capacităţile de lucru sau să opteze pentru menţinerea lor în funcţiune o durată limitată, de 20.000 de ore, fără posibilitate de revenire asupra deciziei. Această durată de funcţionare înseamnă trei ani. Astfel, dacă până la datele scadente, nu se realizează conformarea la cerinţele de mediu, aceasta ar conduce la oprirea definitivă a CET Govora.

Ţinând seama de termenele de conformare prevăzute în Tratatul de aderare, Anexa VII, Capitolul 9 Mediul, punctul D şi în concordanţă cu obiectivele axei prioritare 3, proiectul „Retehnologizarea instalaţiilor de termoficare urbană din CET Govora, în vederea conformării la cerinţele de mediu”, are în vedere următoarele activităţi: desulfurare  gaze arse de la cazanul C7 (termen de conformare 31.12.2011); desprăfuire gaze arse C7 (termen de conformare 31.12.2010); reducerea emisiilor de oxizi de azot de la cazanul C7 (termen de conformare 31.12.2011);

reducerea emisiilor de noxe prin instalarea unei surse de vară,  de cogenerare, cu funcţionare pe biomasă. Valoarea estimată a proiectului este de 50 milioane euro. Valoarea maximă a finanţării acordate pentru costurile totale eligibile în cadrul unui proiect este 95%. Beneficiarul va suporta, pe lângă contribuţia proprie la costurile eligibile (minim 5%), şi costurile neeligibile. Stabilirea grantului UE se calculează prin metoda deficitului de finanţare. Atât grantul, cât şi contribuţia beneficiarului, vor putea fi stabilite cu precizie după finalizarea studiului de fezabilitate şi a analizei financiare.

Proiectul „Retehnologizarea instalaţiilor de termoficare urbană din CET Govora, în vederea conformării la cerinţele de mediu”, depus în sesiunea de pre-selecţie de către Consiliul Judeţean Vâlcea, acţionar unic al CET Govora şi solicitant eligibil în cadrul Axei prioritare 3 pentru POS Mediu, vizând creşterea calităţii serviciilor de termoficare aferente Municipiului Râmnicu Vâlcea, a fost selectat printre proiectele primelor 5 oraşe care au depus aplicaţii în concordantă cu Axa menţionată. Prin intermediul asistenţei tehnice PHARE – CES 2006, consultantul, Institutul de Studii şi Proiectări Energetice, va asigura pregătirea aplicaţiei de finanţare şi a documentelor suport. (Petre Coman)

Leave a Response