|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Deputatul Mazilu susţine înfiinţarea unităţilor medicale mobile 

Deputatul Mazilu susţine înfiinţarea unităţilor medicale mobile

Deputatul PSD, Constantin Mazilu, este unul dintre cei mai activi parlamentari.
Constantin Mazilu, deputatul PSD al colegiului Bălceşti, a depus săptămâna trecută o lege prin care sănătatea cetăţeanului, contribuabil la bugetul de stat, să fie şi mai bine protejată. Social-democratul doreşte ca prin legea sa, aflată în dezbaterea Parlamentului, să se înfiinţeze chiar de anul viitor, la nivel rural, unităţi medicale mobile prin autorităţile de sănătate publică judeţene aflate în subordinea şi coordonarea Ministerului Sănătăţii Publice.

Mai exact, conform legii propuse de Mazilu, unitatea medicală mobilă va fi secţia clinică de pe lângă un dispensar rural cu personal propriu specializat, care va evalua şi va aplica tratamente de urgenţă pacienţilor şi îi va transporta către spitale. Unitatea medicală mobilă este dotată cu o ambulanţă de resuscitare şi terapie intensivă, cu necesarul de medicament, materiale sanitare, produse tehnico-medicale, consumabile şi alte materiale specifice.

Cheltuielile cu salariile personalului de specialitate  şi a celui auxiliar se finanţează de la bugetul de stat, se mai arată în textul actului normativ elaborat de Constantin Mazilu. O astfel de unitate medicală ar urma să deservească minim 4.000 de locuitori din mediul rural, adică două unităţi administrative comunale.

Cu ce argumente îşi susţine Mazilu legea?

„Mai mult de jumătate din populaţia României trăieşte în mediul rural, fiind confruntată cu probleme diferenţiate de la o zonă geografică la alta, al căror numitor comun se află în domeniul sănătăţii. Pentru rezolvarea unora dintre aceste probleme propun înfiinţarea unităţilor medicale mobile, pe lângă dispeceratele medicale din localităţile rurale, acolo unde acestea mai există, chiar dacă sunt minimal utilate.

O unitate medicală mobilă are nevoie în primul rând de personal medical de specialitate, personal auxiliar, echipament şi medicamente necesare funcţionării în bune condiţii, precum şi de câte o ambulanţă de resuscitare şi terapie intensivă. Nădăjduiesc din toată inima ca acest proiect de lege să primească avize favorabile din partea comisiilor de specialitate din Parlament pentru a fi supus apoi votului în plen, în Camera Deputaţilor şi în Senat.

Sunt convins că odată ce acest proiect va avea putere de lege, starea precară de sănătate a populaţiei din mediul rural se va îmbunătăţi. Este timpul să fim mai aproape unii de alţii, să ne înţelegem nevoile. Nicio criză, de orice fel ar fi, nu ne îngăduie să prelungim starea de fapt existentă acum în localităţile rurale ale ţării”, a precizat deputatul PSD Constantin Mazilu.

Legea are şanse să intre în vigoare

Indiferent de coloratura politică, colegii deputaţi ai lui Constantin Mazilu şi-au exprimat deja susţinerea faţă de soluţiile incluse în legea iniţiată de parlamentarul vâlcean. Ministerul Sănătăţii şi-a exprimat deja interesul şi aprecierea faţă de prevederile incluse în lege de Constantin Mazilu.

Leave a Response