|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Interviu cu Luminiţa Elena Burtis, manager SC BURTIS SRL, 

Interviu cu Luminiţa Elena Burtis, manager SC BURTIS SRL,

„Criza poate fi depăşită prin solidaritate socială şi economică“

• Octavian Avram

Ziarul de Vâlcea: Consideraţi că o criză se dezlănţuie ca rezultat al acumulării unor dezechilibre între costurile de producţie ale producătorilor şi puterea de cumpărare a consumatorilor?
Luminiţa Elena Burtis: Ar putea fi şi aceasta una dintre cauze. Perioada aceasta este marcată de lichidităţi reduse şi de preţuri în scădere. Dacă în urmă cu ceva timp erau voci care afirmau că PIB-ul va creşte cu 10%, iată că prezentul ne infirmă aceste previziuni.

Z.V. Analiza tehnică rămâne un instrument solid, care trebuie să fie prezent în orice portofoliu deţinut de cei ce iau decizii?
L.E.B.: Orice decizie indiferent de însemnătatea ei trebuie să fie analizată în prealabil. În contextul actual într-o primă fază, trebuie identificate companiile ce nu îşi vor putea continua activitatea în condiţiile înrăutăţirii economice. O dată parcursă această etapă, statul ar trebui să intervină în anumite situaţii.

Z.V.: Ce se poate întâmpla  dacă reacţia statului întârzâie să apară?
L.E.B.: Practic, numărul nevoiaşilor din ţara noastră aproape că se va dubla în mai puţin de doi ani. Vor fi persoane care nu-şi vor  putea asigura mijloacele de trai minime. O altă caracteristică a evoluţiei ratei sărăciei în România este că aceasta nu depinde doar de  performanţele economice naţionale, ci şi de cele ale economiilor europene unde  imigranţii de origine română sunt prezenţi în număr ridicat, prin prisma banilor trimişi de aceştia în ţară.

Z.V.: Din punct de vedere fundamental ne putem aştepta la veşti pozitive în perioada următoare?
L.E.B.: Piaţa este mai sensibilă la informaţiile negative din plan extern decât cele pozitive din plan intern. Din punct de vedere tehnic suntem încă în zona de trend negativ. Asistăm la situaţii în care  dezvoltatorii au pus deja în practică împrumuturi cu perioade de  graţie de doi şi chiar cinci ani. În plus, o serie de bănci au pregătit reeşalonări ale debitelor pe perioade de 40 şi chiar 45 de ani, pentru persoanele care nu se mai încadrează în noile condiţii de finanţare.

Z.V.: Ca manager, cum reuşiţi să gestionaţi şituaţia. Aveţi un principiu sau o formulă care aplicată poate atenua împrejurările economice?
L.E.B.: Viaţa merge înainte, oamenii care muncesc din greu, eficient şi cu pasiune, vor trece cu bine şi de această perioadă. Ne trebuie respectul cuvântului dat şi inteligenţă. Criza trece sigur. Cu ceva timp în urmă, mă aflam într-un salon alături de două doamne distinse. Uneia dintre ele i-a venit în minte o idee. Mai în glumă, mai în serios, s-a adresat unui domn cu o întrebare provocatoare. Ea dorea ca acel om să facă o comparaţie între mâinile ei şi ale amicei sale- care sunt mai frumoase? Doamnelor – le-a zis  el – eu nu pot încă răspunde la această întrebare; trebuie mai întâi să întreb săracii. Cea mai frumoasă mână este aceea care dăruieşte mai mult. Doamnele au rămas cam încurcate la asemenea răspuns.
   
În concluzie, nu-i deloc rău să fim curaţi şi îngrijiţi, dar să nu fim egoişti. Cei care au posibilităţi mai multe să-i sprijine pe cei care au mai puţine. Aceasta ar putea fi o regulă sigură pentru societate în depăşirea momentelor grele prin care trece.

Z.V. Ce activităţi desfăşoară cu precădere firma dumneavoastră  pe piaţa locală?

E.L.B.: Suntem distribuitori în judeţul Vâlcea pentru toată gama materialelor de construcţii de la CESAROM, SANEX, KERKO, RAKO, BELINI, CHEMPRO CHEMICALS,  ţevi din polietilenă pentru gaz, apă, sisteme de irigaţii, etc. Toate aceste materiale SC BURTIS SRL le vinde pe piaţa locală la preţul producătorilor.

Leave a Response