|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Primarul din Popeşti a luat-o razna! 


Desfrâu pe banii publici

Primarul din Popeşti a luat-o razna!

Ovidiu Petre

Popescu primarul mincinos

În comuna Popeşti acum aproape un an locuitorii au decis să îl aleagă pe Alin Popescu, fost secretar al primăriei, travestit în creştin democrat, primar. Acum şi cei care l-au ales şi cei care au ales pe altcineva şi cei care nu au mers la vot regretă că au un edil mincinos, incapabil şi bezmetic.Primarul actual minte salariaţii din primărie, minte consilierii, minte presa, minte lideri politici din Vâlcea, minte pe toată lumea.Vom povesti azi despre câteva din minciunile sale dar şi depre câteva dintre ilegalităţile care s-ar putea să îl coste în final mai mult decât postul de primar. A câştigat alegerile prin minciuni.

Le-a câştigat  candidând din partea PNŢCD. Ar fi trebuit să fie fidel acestui partid. Dar nu a fost aşa. În campania de la parlamentare a susţinut candidatura unui liberal gudurându-se pe lângă liderul judeţean al liberalilor Emilian Frâncu. Apoi a spus că este PDL-ist şi a jurat credinţă senatorului PDL Dorel Jurcan, s-a mutat cu opţiunile la PSD şi l-a minţit pe preşedintele social democraţilor Ion Cîlea . Recent i-a trimis o scrisoare acestuia prin care spune că va ajuta PSD la alegerile din 7 iunie. Numai că prin casă are afişe liberale şi a fost recent la o acţiune a primarilor liberali din Vâlca.

Pe poartă ţine afişele PNŢCD şi PDL. Comuna Popeşti are serioase probleme financiare. În aceste condiţii Alin Popescu a schimbat în comună toate lămpile de iluminat. A pus în locul unor lămpi performante, montate în 2003 şi 2007, unele noi ( turcisme). Fără aprobarea consiliului local şi fără să se consulte cu viceprimarul. Luat la întrebări de consilieri a motivat că fostele lămpi s-au ars şi trebuiau înlocuite.

Păi primarule eventual s-au ars becurile şi pe acelea trebuia să le schimbi nu lămpile! Minte salariaţii primăriei că lipseşte din instituţie fiind plecat după aprobări ale unor proiecte în Vâlcea şi Craiova. Numai că nu are niciun proiect. Nu are după ce aprobări şi avize să alerge pentru că nu există nici măcar un SF ( Studiu de Fezabilitate) făcut în timpul mandatului său. A angajat personal suplimentar în primărie, fără respectarea legislaţiei şi fără să fie nevoie. A creat o tensiune de nedescris în primărie. A ” uitat” să plătească de peste două luni ajutoarele sociale în schimb recent a făcut…
Jaf din banii primăriei
De Înălţare, la Fântânile Reci a fost organizată o petrecere. Primarul putea să invite artişti locali să cânte pe bani puţini. A chemat însă renumita trupă Talisman (neapreciată însă de publicul din mediul rural) şi încă o formaţie. Se spune că a achitat 300 de milioane de lei din banii primăriei pe acest circ. Se spune dar nu se ştie exact deoarece primarul ascunde sumele cheltuite din bugetul local. Consilierii i-au înaintat o adresă prin care îi cer un raport al cheltuielilor efectuate de primărie în luna decembrie a anului trecut.

Aleşii locali vor să ştie pe ce a dat primarul 7 miliarde într-o lună. Popescu se face că nu ştie legea ( deşi a fost secretar de  primărie) şi nu le răspunde. Nici nu ştim ce ar putea spune. Recent a dat câte 120 de milioane pe o tablă de 3 metri pe 3 metri ( şi a luat patru table) pe care sunt trecute date despre un proiect executat în mandatul fostului primar.. A declarat că nu a dat nici un leu pe noile lămpi de iluminat numai că a uitat să spună că primăria va trebui să le plătească mai devreme sau mai târziu.

Arogant şi elegant

Alin Popescu s-a distanţat de oameni. Vine la primărie rar şi mai mult pe seară. Este arogant şi dispreţuitror. Jigneşte consilierii şi bârfeşte salariaţii primăriei. A devenit arogant dar în acelaşi timp elegant. Se spune că înainte de a fi primar soţia sa, jurist în primărie, folosea cosmeticale ieftine iar acum face comenzi babane către renumite firme producătoare. Primarul avea două costume mari şi late. Acum poartă costume, cămăşi şi cravate de firmă. Haine care costă mai mult decât leafa lui. Mănâncă frecvent în restaurante din  Râmnic şi trăieşte pe picior mare. Din ce bani? De câte ori este întrebat despre cheltuieli rânjeşte cinic şi evită răspunsurile. Fostul primar Constantin Şerban ne-a declarat că se teme foarte tare că actualul primar ar putea face comuna de râs. ” L-am învăţat numai de bine, am vrut să îl ajut dar în ultimul timp parcă i-a luat Dumnezeu minţiile. Mă tem că în urma unor controale de la procuratută comuna noastră ar putea ajunge subiect în jurnalele posturilor TV centrale iar Alin s-ar putea trezi cu mâinile în cătuşe. Nu îi doresc aşa ceva şi l-am avertizat să respecte legile.!” „Ziarul de Vâlcea“ va întreprinde în perioada următoare o anchetă amplă în Popeşti şi va adresa o cerere primăriei, în baza Legii accesului la Informaţiile Publice prin care va solicita un raport complect al cheltuielilor angajate de Alin Popescu în timpul ultimului an în numele primăriei. În cazul în care nu vom primi răspuns îl vom acţiona în judecată şi îi vom solicita daune. Iar daunele le vom da săracilor din Popeşti.

Leave a Response