|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

AJOFM nu mai are bani pentru angajarea şomerilor 

AJOFM nu mai are bani pentru angajarea şomerilor

AJOFM Vâlcea nu mai are la ora actuală bani pentru acordarea subvenţiilor destinate angajatorilor, pentru a-i încuraja pe aceştia să angajeze absolvenţi sau persoane peste 45 de ani. În aceste condiţii, angajatorii nu se mai înghesuie să angajeze şomeri, iar listele de aşteptare sunt destul de lungi.

Şomeri vâlceni, pe liste de aşteptare

Pentru vâlcenii rămaşi fără loc de muncă nu sunt însă perspective prea îmbucurătoare. Cei care vor să-şi găsească un loc de muncă se pot înscrie în această lună la cursuri de calificare organizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea. Reprezentanţii instituţiei se plâng însă de faptul că oamenii nu se prea înghesuie la recalificare, chiar dacă oferta este variată. Pe de altă parte, nici angajatorii nu pot să angajeze persoanele formate la AJOFM Vâlcea din lipsă de fonduri, statul neavând bani pentru plata convenţiilor.

Reprezentanţii AJOFM Vâlcea susţin că, prin aceste cursuri de calificare, s-a încercat formarea şomerilor sau a persoanelor care îşi caută un loc de muncă, în funcţie de cele mai cerute meserii. Aceştia au ales programe de formare profesională pentru meseriile de administrator pensiune turistică, agent de pază şi protecţie, constructor, electrician, inspector resurse umane şi inspector protecţia muncii, dar şi contabil, toate cursurile fiind gratuite pentru persoanele care beneficiază de ajutor de şomaj.

Nici un şomer vâlcean înscris la cursuri

La nivel naţional vor fi organizate în această lună cursuri de formare profesională pentru 4.543 de persoane, însă la Vâlcea, până la această dată nu s-a înscris nimeni. „Deocamdată nu avem nici o persoană înscrisă pentru cursurile de recalificare profesională, dar sperăm că oamenii vor veni, pentru că am fost mereu întrebaţi despre acest subiect. Şomerii vâlcenii trebuie să ştie că le vom oferi programe de recalificare pentru meseria pe care vor dori să o practice în viitor”, a explicat Gabriel Albinaru, purtătorul de cuvânt al AJOFM Vâlcea.

Lipsa de interes din partea şomerilor de a urma aceste cursuri se explică şi prin lipsa banilor, care îi determină pe angajatori să nu se grăbească în a-şi alege personalul astfel format. Societăţile care vor să angajeze şomeri, dar să şi beneficieze de suportul oferit trebuie să mai aştepte până când statul va avea fonduri pentru a plăti convenţiile. La Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea, firmele care vor să angajeze persoane care în prezent nu au loc de muncă, absolvenţi sau persoane marginalizate social se află deocamdată pe o listă de aşteptare. „Momentan, instituţia nu are bani pentru a plăti aceste convenţii.

Noi avem o listă de aşteptare şi, în funcţie de banii care ne vor veni de la Bucureşti, le vom plăti în ordinea venirii”, a declarat Tudor Ştefoane, director adjunct la AJOFM Vâlcea. În prezent, în judeţul Vâlcea, peste 40 de societăţi vâlcene se află în aşteptare. Convenţiile nu se pot înregistra la AJOFM până când nu este asigurată sursa financiară pentru plata lor. Statul ar trebui să achite acestor firme peste 400 de milioane de lei vechi, iar cum banii lipsesc, momentan acest lucru nu se poate realiza. În jur de 300 de firme au angajat în 2008 persoane cu studii superioare, persoane marginalizate social sau persoane cu handicap, prin convenţii încheiate cu AJOFM Vâlcea. Pentru 2008-2009, AJOFM a încheiat convenţii de peste trei miliarde de lei vechi, dar, în judeţul Vâlcea, numărul şomerilor a ajuns la peste 12.170.

Leave a Response