Cămin de bătrâni la maternitate?
Cămin de bătrâni la maternitate?
Prefectul de Vâlcea, Remus Grigorescu a convocat la sediul Instituţiei Prefectului o întâlnire cu autorităţile din sănătate, pentru analizarea situaţiei cu care se confruntă sistemul sanitar în acest an, din cauza subfinanţării, alocările bugetare pentru anul 2009 fiind mai mici decât cele din 2008, pe fiecare unitate spitalicească în parte. La această întâlnire, prefectul a venit cu propunerea ca în incinta Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie să se înfiinţeze un cămin de bătrâni, care ar putea beneficia şi de serviciile secţiei de geriatrie şi gastroenterologie.
Iniţiativa rămâne în discuţie, urmând să se încerce materializarea acesteia cu factori de decizie. De asemenea, a fost întocmit un raport, în care au fost trecute problemele cu care se confruntă unităţile spitaliceşti vâlcene, care a fost înaintat forurilor competente. De altfel, prefectul a avut o serie de întâlniri la Bucureşti cu reprezentanţi ai ministerelor competente, pentru încercarea deblocării situaţiei critice în care se află sistemul sanitar vâlcean, în special Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie. La maternitatea vâlceană au venit pe lume din anul 1984 şi până în prezent peste 65.000 de copii.