“Municipalii” au pierdut ruşinos în Zăvoi cu retrogradata FCM Târgovişte
I-au ajutat pe dâmboviţeni să facă baremul de puncte:
„Municipalii” au pierdut ruşinos în Zăvoi cu retrogradata FCM Târgovişte
Circa 200 de vâlceni au ales să ia loc, totuşi, în tribunele Municipalului din Zăvoi pentru a urmării ultimul meci al grupării lui Artimon în acest sezon. Pe teren a fost circ, unul ieftin, cu câţiva jucători, actori de marcă, în rolurile principale. Dacă Sergiu Popescu nu a mai nimerit poarta din 3 metri, dacă cel ce de câteva etape şi-a luat boii-n cap, crezându-se mare fotbalist, Câju, a jucat mai degrabă la caterincă, dacă Pasăre n-a mai nimerit centrările care l-au consacrat, şi dacă Vişa a fost de câteva ori un simplu pion pe o tablă de şah, atunci Târgoviştea a lovit aşa cum trebuia.
Scenariul era bine regizat, aşa că ospeţii nu s-au hazardat. Au aşteptat şi au lovit când a trebuit. Au luat astfel cele trei puncte care îi scapă de grijile penalizării pe care ar fi avut-o în sezonul viitor. E uluitor să vezi că un jucător vâlcean, din marea dorinţă de a câştiga, ghilimelele le puneţi dumneavoastră, a fost atât de prezent în joc încât a scos mingea de pe linia porţii.
Dar nu a porţii noastre, ci a porţii adverse! Potrivit presei centrale, interesant este că meciul CSM Rm. Vâlcea – CSM Târgovişte a fost scos vineri seară din oferta caselor de pariuri, care iniţial acordaseră o cotă de 12 la 1 pentru victoria oaspeţilor. În precedenta partidă de pe terenul CSM-ului, Municipal Târgovişte încasase şase goluri! Fără nici un fel de comentariu, vă lăsăm pe dumneavoastră, cei care finanţaţi ceastă echipă, să trageţi concluziile.