|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Continuă războiul pentru podul armatei din comuna Frânceşti 

• Între Ministerul Apărării şi primărie,

Continuă războiul pentru podul armatei din comuna Frânceşti

În cadrul unui răspuns la o interpelare adresată de un parlamentar vâlcean, ministrul Apărării, Mihai Stănişoară, a ţinut să facă unele precizări cu privire la la datoria Primăriei Franceşti faţă de Unitatea Militară 01784 Râmnicu Vâlcea pentru un pod montat în urma calamităţilor din anul 2005: „La data de 17 iunie 2005 între Ministerul Apărării Naţionale – Unitatea Militară 01784 Râmnicu Vâlcea şi Primăria comunei Frânceşti s-a încheiat un contract de locaţiune având ca obiect închirierea unui pod mobil montat peste râul Bistriţa pentru perioada 18 iunie 2005 – 18 decembrie 2005, prelungită prin acte adiţionale.

În baza prevederilor contractuale, Ministerul Apărării Naţionale s-a obligat să asigure folosinţa nestingherită a podului închiriat iar Primăria comunei Frânceşti să plătească chiria. Neachitarea facturilor pentru perioada 19 iulie 2006 – 06 februarie 2007 a generat un litigiu între cele două părţi contractante, iar potrivit Sentinţei Judecătoriei Ramnicu Vâlcea nr. 1638 din 11 martie 2008, rămasă definitivă prin Decizia Tribunalului Vâlcea nr. 145/A/03.06.2008, învestită cu formulă executorie, pentru punerea acesteia în executare, Primăria Frânceşti este obligată să achite Ministerului Apărării Naţionale suma de 183.447 lei, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate, la care se adaugă penalităţile de întârziere calculate până la 18 februarie 2008 în cuantum de 56.441,77 lei.

Menţionăm, totodată că potrivit prevederilor art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1629/2005, s-a alocat pentru judeţul Vâlcea, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2005, suma de 212.000 lei, pentru susţinerea cheltuielilor legate de construirea şi locaţia podului metalic peste râul Bistriţa şi alocarea acesteia bugetului comunei Frânceşti, ceea ce a reprezentat o cotă parte din datoria faţă de Unitatea Militară 01784 Râmnicu Vâlcea. Precizăm că sumele datorate reprezintă venituri bugetare care, o dată ce vor fi recuperate, se virează la bugetul de stat, Unitatea Militară 01784 Râmnicu Vâlcea fiind instituţie publică finanţată integral din bugetul statului, în timp ce consiliul local gestionează bugetul localităţii constituit în baza Legii administraţiei publice locale”.

Leave a Response