|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Sparle si soparle 

Sparle si soparle

• Grigore Crăciunescu, patronul de la Nordic Impex, consilier municipal şi membru în CA la Oltchim, a fost văzut în urmă cu cinci zile în compania unor cetăţeni germani, apropiaţi ai Grupului PCC – societatea, care doreşte falimentarea combinatului vâlcean şi cumpărarea acestuia după aceea pe nimic.

• Noua directoare de la BCR, domnişoara Gina, este foarte apropiată de o societate din zona…electricităţii. Patronul acesteia a contribuit decisiv la instalarea sa în funcţie.

• După ce a pierdut orice speranţă de a deveni director la Direcţia Copilului, ipochimenul de serviciu pe la toate mesele şi chiolhanurile şi-a luat „bagajele” din biroul preşedintelui Ion Cîlea, mutându-se la portocaliii lui Mircia Gutău. Poate aici va găsi un os de ros de la masa în care s-au împărţit instituţiile Consiliului Judeţean Vâlcea.

• Apropo de Direcţia Copilului Vâlcea, proaspătul lider de facto al democrat-liberalilor vâlceni, Mircia Gutău, vrea să o impună în fruntea instituţiei câştigate de PD-L pe tânăra Alina Tîrlea. Orice variantă la conducerea acestei instituţii este mai bună decât aceea de a-l instala în importanta funcţie pe fostul vânzător de chiloţi de damă din Dovali.

• În ciuda unor comunicate de presă „pacifiste”, în realitate atmosfera din cadrul Prefecturii Vâlcea este departe de a fi una liniştitoare.

• Viceprimarul Romeo Rădulescu este foarte grijuliu cu maşina sa personală, Land Rover. De aceea, se duce foarte des la spălătoria auto de pe strada Remus Bellu (de lângă Restaurantul Valentina), iar până băieţii îşi fac treaba mai are timp de discuţii cu diverşi oameni de afaceri.

• Programul de lucru al directorului de la Ape, Ion Matei, se încheie în fiecare zi în jurul orei 13. Este un „salt calitativ”, având în vedere că fostul director Şindilaru încerca să caute soluţii profesionale uneori până seara la orele 20.

• O asociaţie va încearca în Călimăneşti să-i zugrăvească o faţă umană dictatorului nord-coreean Kim Jong Il. În acest sens, va împânzi peste două săptămâni toată staţiunea vâlceană cu poze din „frumoasa” Coree de Nord.

• Şoferul unui deputat PSD, cu domiciliul în Budeşti, îi ameninţă pe taximetriştii din aceeaşi localitate că „pune Poliţia pe urmele lor“, dacă nu cotizează un bănuţ la teşchereaua sa de şoferache cu ştaif. Acelaşi individ se foloseşte de relaţiile deputatului, fost prefect de Vâlcea, cu presa, şi este sursa mai multor articole denigratoare din presă la adresa unor persoane din comuna Budeşti. 

• Mai multe organizaţii PSD au primit o adresă de uz intern, cu caracter secret, de la conducerea judeţeană, prin care li se solicită imperativ să-l susţină prin toate mijloacele pe deputatul Cristian Buican în lupta sa cu senatorul Emilian Frâncu pentru preşedinţia PNL Vâlcea.

• Cea mai mizerabilă clădire din oraşul Râmnicu Vâlcea este fără discuţii Casa de Cultură a Sindicatelor. Administrată de ani de zile de un lider de sindicat lacom şi fără gândire de gospodar, cladirea a ajuns aproape o ruină şi face notă discordantă cu parcul din faţa sa şi clădirea modernă a Teatrului „Anton Pann“. Rămânem la ideea că acest edificiu trebuie să treacă în administrarea Primăriei Râmnicu Vâlcea pentru a-i reda destinaţia şi frumuseţea de altădată.

Leave a Response