|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Proprietarul Kaufland revine în Râmnicu Vâlcea cu un nou supermarket 

Proprietarul Kaufland revine în Râmnicu Vâlcea cu un nou supermarket

• primul magazin al reţelei Lidl&Schwartz va fi deschis în Râmnicu Vâlcea în februarie-martie 2010, în urma unei investiţii de circa 15 milioane lei

În cadrul unei conferinţe de presă, primarul Mircia Gutău a anunţat că reţeaua germană de magazine cu discount Lidl va începe construcţia unui supermarket în municipiul Râmnicu Vâlcea, în urma unei investiţii directe de circa 15 milioane lei. Deja, Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi urbanism a municipiului Râmnicu Vâlcea a avizat favorabil acest proiect, iar consilierii locali vor lua în discuţie propunerea în cursul acestei săptămâni. Noul supermarket va fi amplasat în zona Ostroveni Sud, pe bulevardul Dem Rădulescu.

În acest sens, SC Lidl România SCS a achiziţionat peste 6.700 mp de teren de la patru proprietari. Noua clădire va avea spaţii comerciale dispuse pe trei niveluri, care va îngloba spaţii pentru vânzare, depozit, rampă acces, încăpere pentru personal, birou, toalete, încăpere instalaţii tehnice. Accesul pietonal în incintă va fi din trotuarul Bulevardului Dem Rădulescu, iar accesul auto se va realiza prin strada secundară ce urmează a se realiza pe latura de vest. Investitorul promite că se vor realiza 95 locuri de parcare.

Intrarea Lidl în Râmnicu Vâlcea va încinge lupta pe segmentul discounterelor, pe care s-au impus până acum două reţele internaţionale de profil, Plus şi Billa. Anul trecut, compania Lidl România SCS, reprezentanta grupului german de retail Lidl&Schwartz, şi-a majorat capitalul social cu 13 milioane de euro, la circa 38,7 milioane de euro (138 milioane de lei), prin aport în numerar al acţionarului Lidl Romania GmbH. În urma aportului, Lidl România GmbH deţine 99,99% din acţiuni, iar Lidl România deţine o parte socială.

Grupul Lidl&Schwartz a decis, la începutul anului 2007, să reia planurile de dezvoltare a reţelei de discount Lidl în România, după ce în 2006 a hotărât să amâne intrarea pe piaţa românească şi intenţionează să investească, până în 2011, circa 150 milioane de euro în peste 100 de magazine. Lidl România a primit, recent, autorizaţiile pentru deschiderea unui supermarket la Iaşi, pe o suprafaţă totală de 2.600 metri pătraţi.

Primul magazin al reţelei va fi deschis în Râmnicu Vâlcea, în februarie-martie 2010. Lidl face parte din grupul german Lidl&Schwartz, care operează în România  reţeaua de hipermarketuri cu politică de discount Kaufland. Încă de la intrarea pe piaţa românească, în 2005, Kaufland a fost cea mai dinamică reţea de hipermarketuri, după ritmul de expansiune. În prezent, retailerul german operează 34 de unităţi la nivel local, printre care şi în Râmnicu Vâlcea, iar planurile de expansiune vizează dezvoltarea reţelei până la 50 de hipermarketuri. (Petre Coman)

Leave a Response