|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Sparle si soparle 

Sparle si soparle

• Nicolae Epure şi Vetuţa Ciocan continuă să se joace la Direcţia de Cultură de-a şoarecele şi pisica. Pe principiul cine ajunge primul la caşcaval, fiecare dintre cei doi încearcă să-şi joace rolul ca într-un thriller psihologic, iar aceasta s-a văzut cel mai bine la festivităţile dedicate Zilei Drapelului.

• Tot la Ziua Drapelului, mai mulţi politicieni au fost nemulţumiţi că nu li s-a dat cuvântul la microfon, cu toate că veniseră pregătiţi cu discursuri.

• Deşi nu-l credem, primarul Mircia Gutău a spus că nu se bagă în lupta dintre Emilian Frâncu şi Cristian Buican, pentru şefia liberalilor vâlceni.

• Liderul spiritual al conservatorilor, Dan Voiculescu, a venit în mare secret la Horezu, la sfârşitul săptămânii trecute. A făcut drumul de la Bucureşti la Vâlcea în numai 30 minute, întrucât a venit cu… elicopterul personal.

• Se zvoneşte că deputatul Vasile Bleotu ar sări în barca democrat-liberalilor, acum că a venit la putere prietenul său Mircia Gutău. Asta în condiţiile în care PD-L are mare nevoie de un om de bază în sudul judeţului Vâlcea.

• Constantin Pârvu s-a supărat ca măgarul pe sat şi a început să înjure ca la uşa cortului şi să-i ameninţe cu bătaia pe ziariştii, care nu-l zugrăvesc în culori rozalii prin gazete. Promitem să revenim cu informaţii inedite despre afacerile lombrozianului lider sindical. Afaceri cu miros de petrol.

• Petre a avut de-a lungul timpului mai multe credite pe la bănci, precum Banca Carpatica şi Banca Comercială Română, pe care le-a garantat cu contracte de publicitate barosane. În prezent are un credit mititel de doar 11.000 lei la CEC. Mai nou, Petrică semnează plângeri penale pe subiecte inventate şi uită că el însuşi este un caz penal.

Chiar aşa, Petrică, eşti aşteptat la casieria Finanţelor cu suma de un miliard de lei, datorii la bugetul de stat „constituite în perioada precedentă“. Având în vedere că astăzi (luni, 29 iunie) „mogulul“ îşi serbează ziua onomastică, îl iertăm, totuşi, cu dezvăluirile. Vom reveni.

• Liberalul Bogdan Badea este masterand la Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu, Facultatea de Ştiinţe Politice.

• Petre Bădârcea, patronul de la SC CONEXVIL SA, a creat în urmă cu vreo trei ani o societate – EDIVIL SRL, unde acţionar este şi fiul său de 19 ani ( Lucian Andrei Bădârcea, născut în data de 07.02.1990), alături de alţi tineri, copiii celorlalţi asociaţi de la SC CONEXVIL SA.

Leave a Response