Craioveni – hoţi din locuinţe vâlcene
Craioveni – hoţi din locuinţe vâlcene
Marţi, 30 iunie poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Valea Mare au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112 de către Elena C., de 61 de ani, din comuna Valea Mare, despre faptul că, în jurul orei 12.00, aflându-se în magazinul fiului său din faţa locuinţei, a oprit un autoturism cu însemne „taxi” din care au coborât patru femei, trei intrând în magazin, iar una a rămas afară. După ce au cumpărat câteva produse au plecat în grabă spre autoturism, îndreptându-se în direcţia comunei Măciuca.
Văzând graba în care au plecat, Elena C. a ieşit din magazin şi a mers în casa de locuit, constatând că într-una din camere, care nu era asigurată, lucrurile erau răvăşite şi lipsea suma de 3400 lei.
Imediat s-a declanşat acţiunea „Năvodul”, autoturismul fiind identificat de poliţişti în comuna Lăpuşata, în acesta aflându-se 6 persoane: COSTEL B., de 37 ani, Velcu M.V., de 16 ani, Mihaela M., de 28 ani, D.Ş., de 16 ani, Teodora N., de 27 ani şi Berena I., de 52 ani, toţi din municipiul Craiova, judeţul Dolj.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Poliţiei oraşului Bălceşti pentru audieri şi confruntări.
Din cercetări a rezultat faptul că Teodora N. a fost recunoscută de mai mulţi martori ca aflându-se într-un autoturism implicat într-un furt din locuinţă comis la data 19 iunie a.c., împreună cu un alt grup, partea vătămată fiind Nicoliţa U., din comuna Tetoiu, judeţul Vâlcea.
Se continuă cercetările în vederea probării activităţii infracţionale a persoanelor identificate, urmând ca soluţia procedurală să fie dată prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Bălceşti.