Sparle si soparle
Sparle si soparle
• Noul director al Agenţiei de Mediu, Radu Gheorghe, a fost urecheat chiar de şeful său politic, Ion Cîlea, pentru că la audienţele din comuna Dăeşti nu a ştiut să dea explicaţii tehnice la problemele ridicate de unii locuitori. Parcă era mai bine pentru şeful de la Mediu atunci când dădea cu pixul prin Primăria Ocnele Mari….
• Înainte de conferinţa de presă, premierul Emil Boc l-a întrebat pe prefectul Remus Grigorescu în ce sală se află. Abia după patru încercări, primul ministru a reuşit să afle că de fapt sunt în… sala mare a Prefecturii Vâlcea. Greu răspuns pentru domnul prefect!
• Tot în timpul vizitei în judeţul Vâlcea a premierului Emil Boc, oamenii de pază de la SPP au dat dovadă de exces de zel cu reprezentanţii presei locale. La Cinematograful Ostroveni, „securiştii” lui Emil Boc i-au bruscat pe reporterii unei televiziunii locale, iar la Prefectură, toţi reprezentanţii presei au fost supuşi unui excesiv şi intim control corporal.
• Printre primele măsuri drastice luate de şeful de la PD-L Vâlcea, Mircia Gutău, se numără şi acela de ridicare a sprijinului politic pentru Nicolae Popescu, director adjunct coordonator la Casa Judeţeană de Pensii. Conflictul mocnea mai demult în partid, iar cei care au câştigat au reuşit să o pună pe acelaşi post pe profesionista Cornelia Enescu.
• Declaraţie şoc a patronului de la Viaţa Vâlcii în cadrul unui editorial: “Îi interzic lui Gheorghe Smeoreanu să se considere în vreun fel naşul ziarului Viaţa Vâlcii. Este o neruşinare fără margini atâta timp cât acest ziar s-a decontat sută la sută faţă de acesta pentru orice idee pe care subsemnatul a negociat-o”. Amnezia editorului şef este de neînţeles, însă contribuţia lui Gheorghe Smeoreanu la debutul acestui ziar (chiar ideea siglei ziarului îi aparţine) nu poate fi negată ori evaluată în nici un fel în bani sau alte avantaje materiale.
• Consiliera locală Alina Tîrlea este în prezent în focul examenului de licenţă la Facultatea de Geografia Turismului din Universitatea Bucureşti. Sora celebrei atlete Ionela Tîrlea a ratat în urmă cu 14 ani Facultatea de Farmacie din Bucureşti.
• Se pare că consilier judeţean PSD a terminat anul acesta la Universitatea Spiru Haret din Râmnicu Vâlcea. Plata taxelor de şcolarizare a fost „dublă” întrucât omul nostru a achitat din buzunarul propriu şi pentru o fostă angajată din cadrul Primăriei Berbeşti. Vom reveni cu detalii!
• Noul teren montat la Sala Sporturilor Traian are din fabricaţie anumite hibe: nu poate fi folosit pentru instalarea celor doi stâlpi de susţinere a fileului de volei. Astfel că practicanţii acestui sport au interzis să intre în cea mai mare sală de sport din Vâlcea.
• Pavelele puse pe trotuarele din centrul Râmnicului în vremea fostului primar Sorin Zamfirescu s-au fãcut… praf, iar prin locurile respective sunt căscate gropi peste gropi.