|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Aport britanic la dezvoltarea Olteniei 

Aport britanic la dezvoltarea Olteniei

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea a fost prezent, săptămâna trecută la Craiova unde s-a perfectat un protocol de  colaborare între Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia şi Agenţia Wakefield First din Marea Britanie pentru derularea în comun a proiectului intitulat „Antreprenoriat, Iniţiativă şi Dezvoltare pentru Oltenia”. La această festivitate au participat Preşedintele Senatului României, Mircea Geoană, Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Robin Barnett, directorul executiv al Asociaţiei Wakefield First, Mohan de Silva, precum şi preşedinţii celor cinci consilii judeţene din zona Olteniei şi directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională, Marilena Bogheanu, plus specialişti şi şefi de proiecte din judeţele Dolj, Gorj, Olt, Mehedinţi şi Vâlcea.

Proiectul semnat cu această ocazie va beneficia de finanţare nerambursabilă în valoare de 423.000 de euro şi îşi propune să contribuie la dezvoltarea competenţelor manageriale şi antreprenoriale, în vederea îmbunătăţirii performanţelor firmelor, îndeosebi a întreprinderilor mici şi mijlocii şi promovarea curajoasă a culturii antreprenoriale pentru cel puţin 500 de persoane din Regiunea Sud-Vest Oltenia. „Nu este pentru prima dată când Consiliul Judeţean Vâlcea beneficiază de oportunitatea unei colaborări cu Ambasada Marii Britanii la Bucureşti, Preşedintele Ion Cîlea a făcut precizări în acest sens, subliniind că judeţul Vâlcea a mai perfectat, în anul 2007, un proiect pe tema „Unităţi specializate ale consiliilor judeţene pentru creşterea capacităţii de absorbţie a finanţărilor de către structurile administraţiei publice”.

Acest proiect, pe care Vâlcea l-a câştigat alături de alte trei consilii judeţene din ţară a fost, la rândul său, susţinut financiar de Regatul Unit al Marii Britanii, pe structura Programului „Fondul oportunităţilor globale 2006-2007” şi derulat sub asistenţa Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti. „Sperăm că, şi prin noul proiect vom reuşi să pregătim agenţii economici pentru lansarea unui număr cât mai mare de proiecte cu finanţare nerambursabilă. De aceea, aşa cum am procedat şi până acum, vom manifesta aceeaşi preocupare, alături de Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia şi împreună cu colegii din celelalte consilii judeţene ale Olteniei, pentru  promovarea şi implementarea unui număr cât mai mare de proiecte pe suport financiar nerambursabil”. – a spus Ion Cîlea.

Leave a Response