|duminică, septembrie 29, 2024
  • Follow Us!

Rupt în bătaie de haidamacii discotecii ILUSION din Băbeni 

Un om de afaceri bucureştean a fost

Rupt în bătaie de haidamacii discotecii ILUSION din Băbeni

Alina Georgescu

Sâmbătă dimineaţa, la ora 1.00, discoteca Ilusion din Băbeni a fost scena pe care s-a desfăşurat o încăierare de proporţii. Tânărul om de afaceri George Gabriel Teodorescu ( căsătorit, 32 de ani) venise să îşi vadă bunicii din Băbeni şi foşti colegi. Împreună cu fraţii săi Bogdan şi Daniel, un fin şi trei prieteni a mers la discotecă să bea o bere. Stătea de poveşti în faţa localului când finul său a fost scos afară în pumni şi şuturi de câţiva vlăjgani purtând veste inscripţionate Security despre care ulterior am aflat că sunt angajaţii localului.

 ” Am încercat să aflu despre ce este vorba şi să aplanez conflictul dar am fost lovit de mai multe ori, aproape că mi-au spart ochiul, mi-au spart şi telefonul şi în îmbulzeală mi-a dispărut şi portofelul cu o mulţime de bani.” Alături de cei care ar fi trebuit să vegheze la ordine şi nu să provoace scandal s-au aflat şi alte haimanale din oraş instigate de Mădălin P. patronul controversat al Ilusion.Unuia dintre fraţi i-a fost spartă dantura iar altuia ruptă mâna. „Am fugit spre postul de poliţi aflat în apropiere. Era de serviciu Costi Bogdan, fiul primarului.

Acesta a chemat salvarea care ne-a dus apoi la spitalul judeţean dar a refuzat să ne ia declaraţii. În zonă au venit şi jandarmii chemaţi de fraţii mei. Aşa zişii bodyguarzi au aruncat cu borduri în maşina soţiei mele ( Honda Acord cu nr. B 96 BLF) şi i-au spart parbrizul ,geamul din spate şi geamul din laterala şoferului.“ Jandarmii păreau însă prieteni cu infractorii . În zonă au venit şi cei de la criminalistică care au luat probe.

Atacatorii au înscenat ulterior faptul că unul din ei a fost lovit rău de cei trei fraţi, au dărâmat barul pentru a depune plângere de distrugere probabil speriaţi de gravitatea intervenţiei lor. Victimele vor depune plângere luni la IPJ Vâlcea şi vor deschide procese penale şi civile având nevoie de mai multe zile de îngrijire medicală.Mai multe surse ne-au confirmat că Mădălin ( proprietarul discotecii dar şi al unui BMW ultima serie) încearcă să muşamalizeze prin relaţii cazul în care grobienii săi salariaţi au bătut şi desfigurat nişte oameni nevinovaţi. Reamintim că mai multe discoteci din judeţ funcţionează fără a avea contracte cu firme specializate de pază şi protecţie ci folosind serviciile unor haidamaci cu muşchi ce îşi spun bodyguarzi.

Leave a Response