|duminică, septembrie 29, 2024
  • Follow Us!

Deputatul Buican nu face nimic concret pentru Crin Antonescu 

Deputatul Buican nu face nimic concret pentru Crin Antonescu

Deputatul PNL Cristian Buican, aspirant la fotoliul de preşedinte al PNL Vâlcea şi-a subliniat susţinerea faţă de Crin Antonescu în cursa pentru alegerile prezidenţiale şi a afirmat că este dispus să îl ajute pe acesta necondiţionat să câştige simpatiaelectoratului de la Vâlcea. În acelaşi timp, Buican a recunoscut şi divergenţele de opinie dintre el şi actualul preşedinte al filialei vâlcene, senatorul Emilian Frâncu.

„Am fost printre primii membri ai PNL Vâlcea care a considerat că domnul Crin Antonescu este persoana cea mai potrivită pentru funcţia de preşedinte al PNL. Îi acord lui Crin Antonescu susţinere necondiţionată şi cred că societatea românească are nevoie de un asemenea preşedinte.” – spune Buican, care evită să spună şi la ce se referă susţinerea sa. În ultima perioadă, deputaul Buican a dispărut de pe scena politică vâlceană, preferând să petreacă mai mult timp la Bucureşti. Prietenii ştiu de ce! (N. T.)

Leave a Response