Ion Cîlea doreşte ruperea alianţei cu PD-L la Vâlcea
Din documentele interne ale PSD Vâlcea reise clar:
Ion Cîlea doreşte ruperea alianţei cu PD-L la Vâlcea
Preşedintele PSD Vâlcea, Ion Cîlea, doreşte cu orice preţ ruperea alianţei cu PD-L la Vâlcea. Chiar dacă oficial susţine alianţa, Cîlea acţionează subteran la carotarea colegilor de la PD-L. În mediile pesediste, liderul PSD îi înjură ca la uşa cortului pe pedelişti şi mai ales pe preşedintele Mircia Gutău, pe care-l acuză că încearcă să racoleze primari PSD.
Situaţia este foarte tensionată între cele două organizaţii judeţene, care coordonează serviciile publice deconcentrate din judeţul Vâlcea. Ion Cîlea a reuşit să pună paie pe foc zilele trecute când a trimis „din greşeală“ către presă următorul document „de uz intern – PSD“:
„Încălcări ale protocolului PSD – PD-L:
• Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Controlul Alimentelor – Director executiv PD-L; trei adjuncţi din care PSD-ului i-au revenit de drept 2 posturi: director adjunct economic, director adjunct veterinar; PD-L – director adjunct control alimente, dar PD-L a nominalizat abuziv şi pentru director adjunct economic
• Direcţia de Sănătate Publică, conform protocolului: PSD – director executiv, director adjunct control sanitar, director adjunct programe; PD-L – director adjunct coordonare, director economic. Dar PD-L a dat recomandare şi pentru al treilea post de director programe. • Direcţia pentru Tineret – PD-L a dat recomandări pentru director executiv şi director adjunct; PSD = nimic
• Direcţia pentru Sport – PD-L- director executiv, director adjunct; PSD = nimic
• I.T.M. InspectoratulTeritorial de Muncă – PD-L a dat recomandări pentru inspector şef, inspector şef adjunct. Dar contrar protocolului a dat şi director economic. PSD a rămas doar cu un post de inspector şef adjunct
• Inspectoratul Regional de Asistenţă Socială – Nu a fost negociat de PDL!
• Fostul şef de la ARR, membru PD-L, refuză să părăsească postul.“
Documentul pesedist îi alocă primarului Mircia Gutău un paragraf special: „Domnul Mircia Gutău acuză PSD că a numit oameni incompetenţi pentru funcţiile de director economic la ITM şi director adjunct coordonare la Casa de Pensii. Pentru ambele posturi, nominalizările aparţin PD-L!“